Ostatica Doron Steinbrecher, asistentă veterinară de origine română, a fost eliberată de Hamas în urma armistițiului din Gaza

×
Codul embed a fost copiat

După 15 luni de război și o întârziere de 3 ore față de programul inițial, duminică la ora 11 şi 15 minute a intrat în vigoare acordul de încetare a focului în Gaza.

În următoarele săptămâni 33 de ostatici israelieni deținuți de Hamas vor fi eliberați treptat în schimbul a peste 1000 de deținuți palestinieni aflați în închisorile israeliene. Pe lista ostaticilor eliberați de Hamas se află și 3 femei una de origine română.

Ostatica Doron Steinbrecher, de 31 de ani, asistentă veterinară, are cu dublă cetățenie israeliană și română. Era în apartamentul ei din kibuțul Kfar Aza, când teroriștii Hamas au atacat, acum mai bine de 15 luni.

Și Emily Damari de 28 de ani, care are dublă cetățenie britanică și israeliană, a fost răpită din kibuțul Kfar Aza, pe 7 octombrie 2023.

Iar Romi Gonen, de 24, de ani a fost luată în captivitate când încerca să scape din masacrul de la festivalul de muzică în aer liber, din apropierea frontierei cu Gaza.

Israel Katz, ministrul apărării din Israel:
”Am venit aici pentru a mă asigura că Forțele de Apărare ale Israelului sunt pe deplin pregătite să primească și să însoțească ostaticii care revin astăzi în Israel. Nu vom opri războiul până când nu se vor întoarce acasă toți ostaticii”.

Citește și
Elon Musk face angajări pentru DOGE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Potrivit listei publicate de Israel, 33 de ostatici isralieni ar urma să fie eliberați de Hamas - în următoarele șase săptămâni, adică în prima etapă a acordului de armistițiu.

Printre aceștia se numără cel mai mic dintre ostatici - Kfir Bibas, care era un bebeluș de 9 luni când a fost răpit și chiar ieri a împlinit 2 ani, în captivitate. Iar cel mai vârstnic ostatic - are 86 de ani.

Israelul va elibera în schimbul celor trei ostatici 1.890 de deținuți palestinieni

În schimbul lor, Israelul va elibera 1890 de deținuți palestinieni din închisori isrealiene. Militanți înarmați au sărbătorit armistițiul ca o victorie a Hamas în războiul cu Israelul.

97 de răpiți, vii și morți, se află încă în captivitatea Hamas. Hamas a întârziat transmiterea numelor celor răpiți, timp de multe ore, iar Israel, la rândul său, a amânat intrarea în vigoare a armistițiului. Însă, în această dimineață la ora 10:00, lista a fost transmisă mediatorilor (din Qatar). La 11.15 a intrat în vigoare acordul de armistițiu, iar prima etapă este în desfășurare.

Forțele israeliene se vor retrage spre est, departe de zonele dens populate din Gaza. Palestinienilor strămutați li se va permite să revină, treptat, la casele lor, iar sute de camioane cu ajutoare vor fi lăsate să intre, în fiecare zi, în enclava palestiniană.

Negocierile pentru a doua fază – care ar trebui să ducă la eliberarea ostaticilor rămași și retragerea completă a trupelor israeliene – urmează să înceapă în a 16-a zi.

A treia și ultima etapă implică returnarea corpurilor ostaticilor care au decedat, și reconstrucția fâșiei Gâzei – un proces care ar putea dura ani. În 15 luni de război, teritoriul a fost devastat și potrivit ministerului sănătății controlat de Hamas apropae 47.000 de palestinieni au fost uciși.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, s-a întâlnit miercuri la Pentagon cu miliardarul Elon Musk. Pentru magnatul apropiat de preşedintele Donald Trump a fost a doua vizită la sediul Departamentului Apărării Statelor Unite.

Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini
Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini

Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că l-a ales pe generalul de divizie David Zini drept viitorul şef al Agenţiei de securitate internă (Shin Bet), sfidând interdicţia impusă cu o zi înainte de procuroarea generală a statului, relatează AFP.

 

Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970
Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970

Parlamentul danez a adoptat joi o lege care creşte vârsta de pensionare la 70 de ani începând cu 2040, de la 67 de ani, cât este în prezent, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.