Papa Francisc, internat din nou în spital

papa francisc
Shutterstock

Papa Francisc a fost internat pentru scurt timp la un spital din Roma pentru analize, apoi s-a întors la Vatican, scriu agențiile de presă din Italia, care citează martori.

Papa Francisc a fost internat pentru scurt timp, marți dimineață, la spitalul Gemelli din Roma pentru analize, a precizat agenția de presă Ansa, citată de The Guardian.

Martorii de la poarta Perugino a Vaticanului, una dintre principalele intrări în orașul-stat, au declarat că Francisc s-a întors la Vatican la scurt timp după aceea și a salutat gărzile, așa cum face de obicei.

Francisc, în vârstă de 86 de ani, a petrecut trei zile la spitalul Gemelli, după ce a fost internat la sfârșitul lunii martie. Inițial, Vaticanul a spus că acesta a mers pentru testele programate, dar suveranul pontif a dezvăluit ulterior că a simțit dureri în piept și a fost dus de urgență la spital, unde a fost diagnosticat cu o bronșită. El a fost pus sub tratament cu antibiotic intravenos și a fost externat la 1 aprilie, glumind că este „încă în viață”.

Papei argentinian i-a fost extirpat o parte dintr-un plămân când era tânăr. De asemenea, el suferă de dureri de nervi sciatici și folosește un scaun cu rotile de mai bine de un an din cauza unor ligamente întinse la genunchi.

Citește și
papa francisc
Papa Francis a încredințat misiunea de pace cardinalului Zuppi. Speră „să contribuie la reducerea tensiunilor”

Francisc a avut un program încărcat în ultima vreme, cu mai multe audiențe în fiecare zi. Vaticanul a confirmat recent o lună august plină de călătorii, cu o vizită de patru zile în Portugalia în prima săptămână și o călătorie la fel de lungă în Mongolia, care începe pe 31 august.

Ca un semn că aceste călătorii sunt în continuare în desfășurare, Vaticanul a publicat, marți, itinerariul planificat pentru vizita lui Francisc în Portugalia pentru evenimentele din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului, în perioada 2-6 august. Itinerariul confirmă un program de obicei încărcat, care include toate întâlnirile protocolare ale unei vizite oficiale de stat, plus câteva evenimente cu tinerii și o excursie de o zi la sanctuarul marian de la Fatima.

Următoarea întâlnire publică a lui Francisc, dacă va fi confirmată, va fi audiența generală săptămânală de miercuri, în Piața Sfântul Petru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Papa Francisc este din nou bolnav. Suveranul pontif și-a anulat programul pentru ziua de vineri
Papa Francisc este din nou bolnav. Suveranul pontif și-a anulat programul pentru ziua de vineri

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, și-a anulat tot programul pentru ziua de vineri din cauza unei febre, a transmis un purtător de cuvânt al Vaticanului.

Papa Francis a încredințat misiunea de pace cardinalului Zuppi. Speră „să contribuie la reducerea tensiunilor”
Papa Francis a încredințat misiunea de pace cardinalului Zuppi. Speră „să contribuie la reducerea tensiunilor”

Misiunea de pace în Ucraina a fost încredințată de Papa Francisc cardinalului italian Matteo Zuppi, transmite Vaticanul.

„Mulţi copii sunt flămânzi şi tu îmi aduci asta”. Papa a răbufnit când o femeie a deschis geanta și a cerut o binecuvântare
„Mulţi copii sunt flămânzi şi tu îmi aduci asta”. Papa a răbufnit când o femeie a deschis geanta și a cerut o binecuvântare

Clădirea unei familii în Italia devine un "efort titanic" pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, întrucât condiţiile "sălbatice" ale pieţei libere îi împiedică pe tineri să aibă copii, a declarat vineri Papa Francisc, relatează Reuters.

Volodimir Zelenski, prima vizită în Italia pentru a se întâlni cu Papa Francisc și oficiali guvernamentali
Volodimir Zelenski, prima vizită în Italia pentru a se întâlni cu Papa Francisc și oficiali guvernamentali

Volodimir Zelenski a sosit, sâmbătă, la Roma pentru discuţii cu oficiali guvernamentali şi cu Papa Francisc, relatează Reuters, citat de news.ro.

Selfie inedit cu Papa Francisc, la Budapesta. Cum s-a fotografiat Suveranul Pontif
Selfie inedit cu Papa Francisc, la Budapesta. Cum s-a fotografiat Suveranul Pontif

O liturghie în aer liber în centrul Budapestei a fost momentul culminant al vizitei Papei Francisc în Ungaria.

 

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.