Papa Francisc le-a dezvăluit copiilor ce face el atunci când se enervează

papa francisc copil
Imago

Papa Francisc a participat luni la un joc insolit de tip întrebări-răspunsuri - precum "Ce visezi noaptea?", "Cine sunt prietenii tăi?" şi "Cum procedezi pentru a te calma când eşti nervos?" - în timpul unei întâlniri cu mii de copii din lumea întreagă.

 

"E adevărat că uneori mă enervez... dar nu muşc!", a glumit suveranul pontif în timpul acestei întâlniri de luni după-amiază cu 7.000 de copii din 84 de ţări, cu vârste cuprinse între şapte şi 12 ani, reuniţi în sala Paul al VI-lea, la Vatican.

După ce acea întrebare i-a fost adresată de Sofia, originară din Filipine, papa Francisc i-a răspuns printr-un sfat pe care l-a primit în timpul copilăriei sale, recomandându-le copiilor "să bea un pahar cu apă înainte să răspundă atunci când sunt nervoşi".

Întrebat pe rând despre mediul înconjurător, războaie şi chiar despre viaţa lui personală, liderul de la Vatican a răspuns într-o manieră pedagogică, repetând de mai multe ori într-o ambianţă festivă o serie de fraze precum "Dacă distrugem Terra, ne distrugem pe noi înşine".

"Nu ştiu (ce visez), pentru că eu dorm noaptea!", a glumit papa Francisc. "Uneori, am câteva vise, amintiri din tinereţe, din vremea în care eram copil", a mărturisit el.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc a dezvăluit cine este, pentru el, cel mai mare fotbalist din istorie. ”Un om cu un suflet extraordinar”

Papa Francisc a îndemnat, de asemenea, publicul tânăr reunit în faţa lui "să nu facă risipă de hrană".

"Dacă va exista un al treilea război mondial, pacea nu va mai veni niciodată?", a întrebat Rania, o fetiţă de 12 ani de origine palestiniană, pe care papa Francisc a încercat imediat să o liniştească.

Papa Francisc a părut în formă bună și zâmbitor

Apoi, suveranul pontif a ţinut un minut de reculegere pentru copiii ucişi în timpul războaielor. "Nu există o metodă pentru a învăţa să facem pace. Ea se obţine cu inima şi cu mâna întinsă", a explicat el.

La sfârşitul întâlnirii, papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, care a părut în bună formă şi zâmbitor, a făcut o baie de mulţime, semnând autografe şi strângând mâinile tinerilor participanţi la reuniune.

În cursul dimineţii de luni, într-o audienţă alături de Conferinţa rabinilor europeni, papa Francisc nu şi-a citit discursul, explicând că "nu se simte bine". Vaticanul a dat ulterior asigurări anunţând că suveranul pontif era doar "puţin răcit".

Citește și...
Papa Francisc a renunţat la citirea unui discurs din cauza unor probleme de sănătate. Care este starea suveranului pontif
Papa Francisc a renunţat la citirea unui discurs din cauza unor probleme de sănătate. Care este starea suveranului pontif

Papa Francisc a declarat la audienţa sa de luni că nu se află în cea mai bună stare de sănătate, în condiţiile în care suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, se luptă de ceva timp cu probleme de sănătate, relatează agenţia italiană de presă ANSA.

Papa Francisc a dezvăluit cine este, pentru el, cel mai mare fotbalist din istorie. ”Un om cu un suflet extraordinar”
Papa Francisc a dezvăluit cine este, pentru el, cel mai mare fotbalist din istorie. ”Un om cu un suflet extraordinar”

Papa Francisc, un mare pasionat de fotbal, a spus că, pentru el, cel mai mare fotbalist din toate timpurile nu este vreunul dintre compatrioții săi, Messi sau Maradona, ci brazilianul Pele. ”Un om cu un suflet extraordinar”, a declarat papa.

 

De ce nu pot femeile să aibă meseria de preot. Răspunsul dat de Papa Francisc
De ce nu pot femeile să aibă meseria de preot. Răspunsul dat de Papa Francisc

Papa Francisc a vorbit despre imposibilitatea ca o femeie să devină preot în cartea „The Shepherd: Struggles, Reasons, and Thoughts on His Papacy”, publicată în luna iunie.

Papa Francisc: „Războiul este întotdeauna o înfrângere, o distrugere a fraternităţii umane. Fraţilor, opriţi-vă!”
Papa Francisc: „Războiul este întotdeauna o înfrângere, o distrugere a fraternităţii umane. Fraţilor, opriţi-vă!”

Papa Francisc a deplâns duminică „situaţia umanitară gravă" din Fâşia Gaza şi a denunţat bombardarea unui spital anglican şi a unei biserici ortodoxe.

 

Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina
Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina

Papa Francisc a afirmat, duminică, referitor la conflictele din Israel, că terorismul şi războiul nu vor rezolva nicio problemă, ci doar vor aduce mai multă suferinţă.

 

Recomandări
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri
Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ
Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ

În curțile câtorva școli din România se întâmplă o mică revoluție tăcută. Nu are loc în bănci, ci afară, în aer liber, unde copiii învață cum să îngrijească roadele pământului, dar și cum să aibă încredere în ei, în ceilalți și în propriul viitor.