Papa Francisc și-a anulat, pentru a treia zi consecutiv, angajamentele oficiale

papa francisc
Getty

Papa Francisc şi-a anulat, pentru a treia zi consecutiv, angajamentele oficiale, după ce ultima dată a fost văzut în public, miercuri, tuşind şi suflându-şi nasul, scrie Associated Press.

Suveranul Pontif, în vârstă de 83 de ani, care a pierdut o parte dintr-un plămân în tinereţe, nu şi-a anulat nicioată atât de multe audienţe oficiale sau evenimente în cei şapte ani de când a fost numit, transmite News.ro.

Biroul de presă al Vaticanului a transmis că el îşi continuă munca din reşedinţa Santa Marta din Vatican şi că primeşte oameni în privat.

Sâmbătă, el a avut programate întâlniri cu şeful biroului episcopilor de la Vatican, ambasadorii săi în Liban şi Franţa şi cu arhiepiscopul Ucrainei.

Au fost anulate două audienţe oficiale de la Palatul Apostolic, unde Papa Francisc ar fi trebuit să susţină un discurs şi să întâlnească mai mulţi oameni.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”

Duminică, Papa ar trebui să părăsească Vaticanul cu oficiali ai Sfântului Scaun pentru o săptămână de exerciţii spirituale în zona rurală a Romei, acţiune pe care Suveranul o întreprinde anual.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Papa Francisc a răcit la o zi după ce a atins și a binecuvântat credincioși din Roma
Papa Francisc a răcit la o zi după ce a atins și a binecuvântat credincioși din Roma

Papa Francisc nu va merge joi la bazilica Sfântul Ioan din Lateran, din Roma, pentru a oficia liturghia penitenţei alături de responsabilii religioşi din capitală, din cauza "unei indispoziţii uşoare", au informat surse de la Vatican citate de EFE.

Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”
Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”

Papa Francisc a adus un omagiu sâmbătă, la Vatican, pescarilor care curăţă marea recuperând deşeurile prinse în plasele lor în vederea reciclării acestora şi a îndemnat ca acest model să fie preluat în întreaga lume, relatează AFP.

Papa Francisc a numit prima femeie într-o funcţie diplomatică înaltă la Vatican
Papa Francisc a numit prima femeie într-o funcţie diplomatică înaltă la Vatican

Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, centrul diplomatic şi istrativ de la Vatican, dominat de bărbaţi, relatează Reuters.

Monseniorul Aurel Percă, ales de Papa Francisc noul arhiepiscop mitropolit de Bucureşti
Monseniorul Aurel Percă, ales de Papa Francisc noul arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

„Avem nevoie de intelectuali, de vârfuri şi teologi care să fie aproape de oameni şi de inima lor.'' Aceste cuvinte au stat la baza alegerii de către Papa Francisc al noului Arhiepiscop Mitropolit al Bisericii Romano-Catolice din Bucureşti.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.