Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon Rusalii
IMAGO

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Actualul Suveran Pontif, primul papă originar din Statele Unite, a cerut în timpul slujbei oficiate în faţa a zeci de mii de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican ca Dumnezeu "să deschidă graniţele, să dărâme zidurile şi să risipească ura".

"Nu există loc pentru prejudecăţi, pentru zone de 'securitate' care ne separă de vecinii noştri, pentru mentalitatea de excludere, pe care, din păcate, o vedem acum apărând şi în naţionalismele politice", a declarat Suveranul Pontif.

Leon al XIV-lea, fostul cardinal Robert Prevost, a fost ales pe 8 mai pentru a-i succeda regretatului papă Francisc în funcţia de lider al Bisericii Catolice, care numără 1,4 miliarde de credincioşi.

Înainte să devină papă, el nu s-a sfiit să îl critice pe preşedintele american Donald Trump, distribuind numeroase mesaje dezaprobatoare despre Trump şi vicepreşedintele JD Vance pe reţeaua de socializare X în ultimii ani.

Citește și
Vladimir Putin și Papa Leon
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Vaticanul nu a confirmat deţinerea de către noul papă a acelui cont de pe reţeaua de socializare X, care avea adresa @drprevost şi care a fost dezactivat după alegerea lui Leon al XIV-lea.

Francisc, papă timp de 12 ani, a fost un critic acerb al lui Donald Trump. Regretatul papă a declarat în ianuarie că planul preşedintelui american de a deporta milioane de migranţi din Statele Unite în timpul celui de-al doilea mandat al său este o "ruşine".

Anterior, papa Francisc a spus că Donald Trump "nu este creştin" din cauza opiniilor sale privind imigraţia. "O persoană care se gândeşte doar la construirea de ziduri, oriunde ar fi acestea, şi nu la construirea de poduri, nu este creştină", a declarat papa Francisc atunci când jurnaliştii i-au adresat o întrebare despre Donald Trump în 2016.

Papa Leon al XIV-lea a oficiat duminică slujba de Rusalii, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul Bisericii creştine.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Papa Leon a discutat cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, despre obţinerea păcii în Ucraina şi Gaza
Papa Leon a discutat cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, despre obţinerea păcii în Ucraina şi Gaza

Papa Leon al XIV-lea l-a primit vineri, la Vatican, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, cu care a discutat despre cum să se obţină mai bine pacea în Ucraina şi în Fâşia Gaza, a explicat oficialul UE după întâlnire, transmite EFE.

Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit Papei Leon pentru disponibilitatea de a ajuta la soluționarea conflictului din Ucraina și i-a transmis că regimul de la Kiev este hotărât să „escaladeze” războiul, a anunțat Kremlinul miercuri.

Papa Leon al XIV-lea şi-a preluat scaunul de episcop al Romei în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran
Papa Leon al XIV-lea şi-a preluat scaunul de episcop al Romei în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran

Papa Leon al XIV-lea, episcopul Romei, a intrat duminică, în mod simbolic, în posesia Bazilicii Sfântul Ioan Lateran din "Oraşul Etern", care este cea mai veche bazilică creştină din Occident şi este legată istoric de Franţa, informează AFP.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.