Parlamentarii din Peru nu mai beneficiază de imunitate împotriva corupției

Martin Vizcarra, Peru
Agerpres

Parlamentarii din Peru nu se vor mai bucura de imunitate, ca urmare a unei legi care a fost promulgată vineri de preşedintele interimar Francisco Sagasti, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Promulgarea legii a venit după adoptarea de către Congresul peruvian a unei reforme constituţionale, cu o majoritate largă.

"Salut decizia de ieri a plenarei Congresului de a elimina imunitatea parlamentară", a scris Sagasti pe Twitter.

"Este o reformă constituţională foarte importantă", a subliniat şeful statului.

Fostul preşedinte al Perului Martin Vizcarra a fost demis la sfârşitul anului trecut în urma unui vot de neîncredere al legislativului, după ce a fost acuzat de luare de mită în valoare de 2,3 milioane de soli (628.000 dolari) de la o companie de construcţii în timp ce era guvernatorul regiunii Moquegua, între 2011 şi 2014, acuzaţii pe care le-a respins.

Citește și
Parlamentari
Parlamentarii care nu au respectat regulile anti-Covid. „Nu puteam să mă ir cu mască”

Vizcarra a avut mai multe conflicte cu parlamentul de-a lungul mandatului, acuzându-i pe deputaţi că încearcă să-i submineze campania anticorupţie.

Circa jumătate dintre cei 130 de membri ai parlamentului unicameral al ţării sunt anchetaţi pentru diverse fapte.

"În timpul mandatului meu de membru al legislativului m-am dedicat în mod special eliminării imunităţii parlamentare, pentru că a devenit un mecanism de a-i proteja pe infractori şi de a le permite unor politicieni corupţi să-şi asigure impunitatea", a amintit pe Twitter Sagasti, care este al patrulea preşedinte al statului sud-american în trei ani.

În aprilie a.c.în ţară sunt prevăzute alegeri prezidenţiale şi legislative.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Palatul Parlamentului are nevoie urgentă de reparații. Pe alocuri cad tavanele
Palatul Parlamentului are nevoie urgentă de reparații. Pe alocuri cad tavanele

Palatul Parlamentului are nevoie urgentă de reparații. Mucegaiul a invadat mai multe încăperi, pe alocuri cad tavanele, iar după ce s-au spart mai multe țevi a început să curgă apă prin lustre.

Parlamentarii care nu au respectat regulile anti-Covid. „Nu puteam să mă ir cu mască”
Parlamentarii care nu au respectat regulile anti-Covid. „Nu puteam să mă ir cu mască”

Pentru unii dintre parlamentari, legea e tocmeală. În plenul Camerei Deputaţilor s-au strâns, în primele zile ale sesiunii ordinare, 300 de aleşi.

Parlamentarii au avut prima zi de lucru. Bugetul de stat și majorarea pensiilor, încă nerezolvate
Parlamentarii au avut prima zi de lucru. Bugetul de stat și majorarea pensiilor, încă nerezolvate

Parlamentarii au avut prima zi de lucru sau, mai bine spus, de discuţii. Ar fi trebuit să dezbată legea bugetului de stat, doar ca premierul le-a spus că nu este gata și că trebuie să mai aștepte puțin.

Decizia UE cu privire la „pașaportul de imunitate”. Restricțiile sanitare se prelungesc în Europa
Decizia UE cu privire la „pașaportul de imunitate”. Restricțiile sanitare se prelungesc în Europa

Cele trei mutații ale virusului Sars-Cov-2 identificate în Marea Britanie reprezintă un pericol pentru întreaga Europă, așa că restricțiile trebuie menținute.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.