Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE

Uniunea Europeana
Getty

Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează euractiv.com, potrivit Agerpres.

 

Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum.

Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele.

Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a ''prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei''.

Citește și
europride
Serbia a interzis marșul Europride din acest an, anunţă organizatorii evenimentului

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că 'Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei''.

'Iată ce vom spune în viitorul raport al Parlamentului privitor la extindere'', a adăugat grupul europarlamentar S&D.

Referitor la cea mai recentă dovadă a apropierii Serbiei de Rusia - semnarea săptămâna trecută la New York a unui acord privind coordonarea politicilor externe ale celor două ţări - raportorul PE privind extinderea, eurodeputatul social-democrat croat Tonino Picula, a spus că este 'foarte dezamăgitor că acest lucru vine de la o ţară ce aspiră să se alăture Uniunii Europene''.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut. Dar Belgradul a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Escaladare a tensiunilor în Kosovo. NATO anunţă intensificarea patrulărilor
Escaladare a tensiunilor în Kosovo. NATO anunţă intensificarea patrulărilor

Forţa Alianţei Nord-Atlantice a anunţat luni că şi-a intensificat patrulările în Kosovo, după o escaladare a tensiunilor în nordul teritoriului la frontiera cu Serbia, care a trimis blindate în apropiere de fosta sa provincie, relatează Presse.

Serbia a interzis marșul Europride din acest an, anunţă organizatorii evenimentului
Serbia a interzis marșul Europride din acest an, anunţă organizatorii evenimentului

Autorităţile sârbe au interzis oficial marşul Europride de marţi, potrivit organizatorilor acestui eveniment paneuropean pentru comunitatea LGBTQ programat sâmbătă, la Belgrad, relatează AFP, conform News.ro.

Rusia îşi declară sprijinul ”absolut” pentru Serbia în tensiunile cu Kosovo
Rusia îşi declară sprijinul ”absolut” pentru Serbia în tensiunile cu Kosovo

Rusia şi-a asigurat luni aliatul Serbia de sprijinul ei în conflictul cu Kosovo, informează agenţia DPA.

 

Tensiunile dintre Kosovo și Serbia, departe de a se încheia. Câți militari români asigură pacea în zonă
Tensiunile dintre Kosovo și Serbia, departe de a se încheia. Câți militari români asigură pacea în zonă

Pe lângă războiul de la graniță, cresc tensiunile și în Balcani, foarte aproape de noi, iar forța de pace condusă de NATO anunță că este gata să intervină.

Sârbii din Kosovo au înlăturat baricadele de la frontieră. VIDEO
Sârbii din Kosovo au înlăturat baricadele de la frontieră. VIDEO

Minoritatea sârbă din Kosovo a înlăturat luni baricadele ridicate în nordul teritoriului după amânarea de către Pristina a măsurilor pe care ea le consideră ofensatoare, ultimul puseu de tensiuni din fosta provincie sârbă.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.