Pentagonul confirmă uciderea a 4 lideri ISIS. Printre morți s-ar număra și șeful operațiunilor din Irak

soldati SUA
Profimedia

Armata SUA a anunţat că alături de forţele de securitate irakiene a eliminat patru lideri ai grupării Statul Islamic (ISIS) la sfârşitul lunii august, inclusiv a şefului operaţiunilor din această ţară, informează AFP.

„Această operaţiune a vizat lideri ai SI şi a perturbat şi diminuat capacitatea SI de a organiza şi desfăşura operaţiuni”, a declarat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), adăugând că în total 14 membri ai SI au fost ucişi în raidul din 29 august, conform News.ro.

La două zile după raid, armata SUA a anunţat că şapte soldaţi americani au fost răniţi într-o operaţiune de amploare desfăşurată împreună cu forţele de securitate irakiene împotriva SI în vestul ţării.

Atunci, serviciile de informaţii irakiene au declarat că operaţiunea a avut loc după „mai mult de două luni de supraveghere cu ajutorul resurselor umane şi tehnologice”, care au permis localizarea a „patru case sigure” folosite de SI.

De asemenea, acestea au declarat că este probabil ca „lideri de rang înalt” să se afle printre cei ucişi în raid.

Citește și
teroristi rusia
Soldatul care i-a tăiat urechea unui terorist ISIS și l-a obligat să o mănânce a scos cuțitul la licitație. Cât cere pe el

Potrivit Centcom, cei patru lideri ai organizaţiei din Irak ucişi au fost Ahmad Hamid Hussein Abd-al-Jalil al-Ithawi, şeful operaţiunilor din Irak; Abu Hammam, şeful operaţiunilor din vestul ţării; Abu-Ali al-Tunisi, şeful dezvoltării tehnice; şi Shakir Abud Ahmad al-Issawi, şeful operaţiunilor militare din vestul Irakului.

Simpatizanții Statului Islamic continuă să acționeze în Irak

Irakul şi-a declarat „victoria” împotriva SI la sfârşitul anului 2017, dar celulele jihadiste rămân active în ţară şi continuă să atace sporadic personalul armatei şi al poliţiei, în special în zonele rurale şi izolate din afara marilor oraşe.

Statele Unite dislocă aproximativ 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria în cadrul coaliţiei internaţionale create în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Alianţa include trupe din alte câteva ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie.

„Centcom rămâne angajat să asigure înfrângerea Statului Islamic, care continuă să ameninţe Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri, precum şi stabilitatea regională”, a declarat şeful Centcom, generalul Erik Kurilla.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
„Omorâți-i pe toți”. ISIS amenință cu atacuri la patru meciuri din Liga Campionilor, în această seară
„Omorâți-i pe toți”. ISIS amenință cu atacuri la patru meciuri din Liga Campionilor, în această seară

Fundația Al Azaim, un canal media care este responsabil pentru răspândirea mesajelor grupării teroriste ISIS, a amenințat cu un atac asupra tuturor celor patru locuri care găzduiesc sferturile de finală din Liga Campionilor din această săptămână.

Soldatul care i-a tăiat urechea unui terorist ISIS și l-a obligat să o mănânce a scos cuțitul la licitație. Cât cere pe el
Soldatul care i-a tăiat urechea unui terorist ISIS și l-a obligat să o mănânce a scos cuțitul la licitație. Cât cere pe el

Soldatul rus care i-a tăiat urechea unui terorist ISIS și l-a obligat să o mănânce scoate la licitație cuțitul pe care l-a folosit când a comis masacrul.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.