Peskov: „Nu cred că pentru noi o vizită a preşedintelui SUA, chiar şi în Ucraina, este un eveniment extraordinar”

Dmitri Peskov
Getty

Vizita pe care a efectuat-o luni în Ucraina preşedintele american Joe Biden nu este un eveniment extraordinar capabil să influenţeze politica Rusiei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite EFE.

„Nu cred că pentru noi o vizită a preşedintelui SUA, chiar şi în Ucraina, este un eveniment extraordinar capabil să ne influenţeze politica internă”, a susţinut Peskov. „Suntem suverani: principalele priorităţi pentru noi suntem noi înşine şi agenda noastră”, a insistat el, potrivit Agerpres.

Kremlinul a menţionat totuşi că urmăreşte „cu atenţie” vizitele lui Biden la Kiev şi la Varşovia.

„Evident că am urmărit (vizita lui Biden în Ucraina, luni) cu atenţie şi vom urmări cu atenţie ceea ce se va întâmpla astăzi (marţi) în Polonia”, a spus Peskov, într-un interviu la postul public rus Pervîi Kanal.

Declaraţiile lui Peskov pentru presă reprezintă prima reacţie a Kremlinului la vizita lui Biden în Ucraina în cadrul căreia liderul de la Casa Albă a anunţat un nou pachet de ajutoare militare pentru Kiev în valoare de 500 de milioane de dolari.

Citește și
volodimir zelenski, joe biden
Biden nu a venit cu mâna goală la Kiev. SUA vor da Ucrainei un nou ajutor militar, de jumătate de miliard de dolari
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Propagandiștii lui Putin critică dur Kremlinul după vizita lui Biden la Kiev. ”O umilire a Rusiei”
Propagandiștii lui Putin critică dur Kremlinul după vizita lui Biden la Kiev. ”O umilire a Rusiei”

Bloggeri şi jurnalişti ruşi pro-război au criticat luni Kremlinul pentru că nu a reuşit să îl împiedice pe preşedintele american Joe Biden să viziteze capitala ucraineană Kiev, relatează CNN.  

Biden nu a venit cu mâna goală la Kiev. SUA vor da Ucrainei un nou ajutor militar, de jumătate de miliard de dolari
Biden nu a venit cu mâna goală la Kiev. SUA vor da Ucrainei un nou ajutor militar, de jumătate de miliard de dolari

Într-o vizită ținută secretă până în ultima clipă, președintele Statelor Unite a ajuns luni dimineață la Kiev, cu patru zile înainte de împlinirea unui an de când tancurile rusești și avioanele rusești bombardează Ucraina.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.