200.000 de cehi au protestat pe muzica din Stăpânul Inelelor împotriva premierului

×
Codul embed a fost copiat

Peste 200.000 de cehi au ieşit în stradă, duminică, pentru a cere demisia premierului Andrej Babis, relatează BBC.

Potrivit organizatorilor, la manifestaţia din Praga au participat 250.000 de persoane. Este cea mai mare manifestaţie de la căderea comunismului, în 1989.

Protestul a fost organizat de grupul Million Moments for Democracy, iniţial format din studenţi şi care a devenit o mişcare de masă.

“Demisia”, “Ne-am săturat”, “Nu renunţăm la democraţie”, au fost mesajele de pe bannerele afişate de protestatari. Multe familii şi-au adus copiii la protest.

Babis este acuzat în Cehia de fraudă şi conflict de interese, acuzaţii pe care le neagă vehement. El este anchetat pentru implicarea în fraudarea unor subvenţii europene în sumă de două milioane de euro.

Citește și
Proteste violente în Georgia. Mii de oameni au luat cu asalt clădirea parlamentului
Proteste violente în Georgia. Mii de oameni au luat cu asalt clădirea parlamentului

În luna aprilie, poliţia cehă a recomandat inculparea premierului.

Al doilea cel mai bogat om din ţară, Babis a fost inculpat în 2017 într-un caz de presupusă deturnare de fonduri europene, în perioada 2007-2008 şi legat de complexul său hotelier Cuib de Barză. El riscă între cinci şi zece ani de închisoare.

Mişcarea sa populistă, ANO, conduce un Guvern de coaliţie - minoritar - cu social-democraţii. El beneficiază, de asemenea, de susţinerea tacită a comuniştilor - o premieră în istoria postcomunistă a Cehiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Scene violente. Motivul pentru care mii de germani au luat cu asalt o mină păzită de polițiști
Scene violente. Motivul pentru care mii de germani au luat cu asalt o mină păzită de polițiști

Scene violente au avut loc, sâmbătă, în Germania. Mii de activişti pentru climă au luat cu asalt o mină de cărbune care era păzită de poliţie.

Proteste violente în Georgia. Mii de oameni au luat cu asalt clădirea parlamentului
Proteste violente în Georgia. Mii de oameni au luat cu asalt clădirea parlamentului

Proteste masive şi lupte de stradă între manifestanţi şi scutieri au avut loc în capitala Georgiei.

Noi proteste ample în Hong Kong. Șefa executivului le-a cerut ”scuze” cetățenilor
Noi proteste ample în Hong Kong. Șefa executivului le-a cerut ”scuze” cetățenilor

Sute de mii de manifestanţi îmbrăcaţi în negru au defilat din nou duminică la Hong Kong pentru a cere retragerea proiectului de lege privind extrădarea către China, determinând guvernul pro-Beijing să îşi ceară "scuze".

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.