Peste 3,5 tone de canabis, confiscate în Oceanul Indian. Unde au fost descoperite

nava droguri
AFP

O încărcătură de peste 3,5 tone de răşină de canabis a fost confiscată vineri de o fregată a marinei ze în Golful Oman, fiind cea mai mare captură înregistrată în acest an în regiune, a anunţat luni Ministerul z pentru forţele armate.

Pe baza unor informaţii, fregata Courbet a localizat „o ambarcaţiune suspectă care naviga fără pavilion şi a monitorizat-o prin radar peste 36 de ore, în aşteptarea transferului de stupefiante la bordul său de către o navă complice”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Nava s-a îndreptat apoi spre sud şi a fost urmărită de fregată. Un total de 172 de baloţi de răşină, aproximativ 20 de kilograme fiecare, erau ascunşi într-un fund dublu al rezervoarelor de combustibil. Întreaga marfă a fost distrusă.

Ministrul apărării Florence Parly a salutat o „acţiune impresionantă a marinarilor noştri care susţin valorile Franţei în această luptă esenţială împotriva traficului de droguri, multe dintre acestea având ca destinaţie finală Europa”.

Fregata opera în sprijinul „Combined Task Force (CTF) 150”, o coaliţie care reuneşte „forţe maritime din mai multe ţări pentru a lupta împotriva traficului şi a activităţilor ilicite legate de terorism şi pentru a garanta securitatea spaţiilor maritime”, se precizează în comunicat, fără a menţiona posibile arestări în legătură cu operaţiunea.

Citește și
Fondatorul Cirque du Soleil, canadianul Guy Laliberté - 4
Miliardar arestat după ce a coborât dintr-un avion. Ce făcea pe insula lui privată

Navele ze au efectuat în 2019 în zonă nouă confiscări, reprezentând în total aproape 15 tone de produse ilicite, potrivit ministerului z.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Patru kg de canabis, aduse din Spania prin curier. Doi tineri din Ploiești au fost arestați
Patru kg de canabis, aduse din Spania prin curier. Doi tineri din Ploiești au fost arestați

Patru kilograme de cannabis au fost aduse din Spania de un curier, pentru a fi distribuite pe străzile din Ploieşti.

Miliardar arestat după ce a coborât dintr-un avion. Ce făcea pe insula lui privată
Miliardar arestat după ce a coborât dintr-un avion. Ce făcea pe insula lui privată

Fondatorul Cirque du Soleil, miliardarul canadian Guy Laliberté, a fost reţinut marţi de poliţie pentru cultivarea de canabis pe insula sa privată din Polinezia ză.

Plantații de 1 miliard de dolari, descoperite pe un câmp din California
Plantații de 1 miliard de dolari, descoperite pe un câmp din California

Autoritățile din California au descoperit plantații de canabis în valoare de peste un miliard de dolari, în zona Arvin, la aproximativ 160 de kilometri nord de Los Angeles. În urma operațiunii, oamenii legii au distrus peste 10 milioane de plante.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.