Peste 40 de morți în urma mai multor încendii ''de origine criminală'', în Algeria

Incendiu în Rusia

Cel puţin 42 de persoane, între care 17 de civili şi 25 de militari, şi-au pierdut viaţa în incendiile care au devastat nordul Algeriei, în special în Kabilia.

Autorităţile locale numesc incendiile focuri ''de origine criminală'' provocate de un episod de caniculă, relatează AFP.

Incendiile, care au început luni seara, au ucis 17 civili în Tizi Ouzou şi Sétif, potrivit unui nou bilanţ anunţat de premierul Aimčne Benabderahmane.

Preşedintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, a deplorat pe Twitter moartea a 25 de militari care încercau să stingă incendiile, prezentând condoleanţe familiilor victimelor.

''Cu mare tristeţe am aflat despre martiriul a 25 de militari după ce au reuşit să salveze din flăcări peste 100 de cetăţeni, în munţii Bejaia şi Tizi Ouzou'', a scris preşedintele.

Citește și
Grecia
Premierul Greciei şi-a cerut scuze pentru modul în care autorităţile au gestionat situația

Ministerul Apărării Naţionale a precizat că alţi 14 militari prezintă arsuri în diferite grade.

Intervenţia lor ''a făcut posibilă salvarea din flăcări a 110 de cetăţeni: bărbaţi, femei şi copii'', a adăugat ministerul într-un comunicat de presă.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Incendiile de vegetație produc pagube uriașe și în România. Sute de hectare de pământ au fost devastate de flăcări
Incendiile de vegetație produc pagube uriașe și în România. Sute de hectare de pământ au fost devastate de flăcări

Incendiile de vegetaţie încep să pună probleme şi în România. În Mehedinţi, un foc pornit pe o mirişte a distrus sute de hectare dintr-un sat - cu tot cu casele şi maşinile localicilor.

Premierul Greciei şi-a cerut scuze pentru modul în care autorităţile au gestionat situația
Premierul Greciei şi-a cerut scuze pentru modul în care autorităţile au gestionat situația

Grecii încep să socotească pagubele după 2 săptămâni de incendii catastrofale. Pe fondul unui val de caniculă fără precedent în ultimii 30 de ani, peste 500 de focare au devorat păduri întregi, plantaţii de măslini şi zeci de case.

Incendiile din Grecia. Oamenii își duc mașinile pe terenurile de fotbal pentru a le salva. ”E doar începutul sfârșitului”
Incendiile din Grecia. Oamenii își duc mașinile pe terenurile de fotbal pentru a le salva. ”E doar începutul sfârșitului”

Grecii încep să socotească pagubele după două săptămâni de incendii catastrofale. Pe fondul unui val de caniculă fără precedent în ultimii 30 de ani, peste 200 de focare au devorat păduri întregi, plantații de măslini și zeci de case.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.