Peste 6,5 tone de cocaină în valoare de 233 de milioane de euro, cu destinaţia Spania, confiscate de polițiști

droguri
Sursa foto: Poliția Judiciară Spania

Garda Civilă spaniolă a anunţat mai multe capturi efectuate împreună cu autorităţile columbiene, totalizând peste 6,5 tone de cocaină care urmau să intre în Spania prin portul Algeciras din Strâmtoarea Gibraltar, ascunse în cutii de banane.

13 persoane au fost "arestate pentru că au încercat să introducă în portul Algeciras peste 6,5 tone de cocaină în containere de banane din America de Sud", a precizat Garda Civilă într-un comunicat, informează AFP, citat de Agerpres.

Două capturi de 3 şi, respectiv, 1,25 tone au fost făcute în Columbia în decembrie, iar o alta, de 2,29 tone de cocaină provenind din Ecuador, în portul Algeciras în luna mai.

Şeful organizaţiei infracţionale responsabile de acest trafic este "considerat a fi unul dintre principalii traficanţi de droguri din Spania, având baza la Malaga", a adăugat Garda Civilă, fără a preciza dacă acesta a fost arestat.

Valoarea totală a capturilor este estimată la peste 233 de milioane de euro pe piaţa neagră.

Citește și
casa fiu sef politie carei
Descinderi la fiul unui șef de poliție din Satu Mare. Acuzațiile sunt incredibile

Pe lângă droguri, aproape un milion şi jumătate de euro în numerar, dar şi maşini şi ceasuri de lux au fost confiscate în urma percheziţiilor efectuate la mai multe locuinţe şi depozite din provinciile Cadiz şi Malaga (sudul Spaniei), în special la Algeciras.

Din cauza legăturilor strânse ale Spaniei cu America de Sud, de unde provine cocaina, Spania este una dintre principalele porţi de intrare ale drogurilor în Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
16 persoane au fost rețiune 24 de ore pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii în locuințele lor
16 persoane au fost rețiune 24 de ore pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii în locuințele lor

16 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi vândut droguri unor tineri din Brașov.

Descinderi la fiul unui șef de poliție din Satu Mare. Acuzațiile sunt incredibile
Descinderi la fiul unui șef de poliție din Satu Mare. Acuzațiile sunt incredibile

Percheziții simultane în mai multe oașe de la noi din țară dar și în Austria, într-un dosar de trafic de migranți și trafic de droguri de mare risc. Descinderi au fost și la locuința fiului unui șef de poliție din județul Satu Mare.  

Trei tineri, bănuiți de trafic de droguri, reținuți în urma a trei percheziții în Argeș și Dâmbovița
Trei tineri, bănuiți de trafic de droguri, reținuți în urma a trei percheziții în Argeș și Dâmbovița

Trei tineri, cu vârste cuprise între 21 și 24 de ani, bănuiți de trafic de droguri, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma a trei percheziții în județele Argeș și Dâmbovița.

 

„Drogurile sunt acum peste tot în Europa”. Traficanții au început să modifice genetic plantele de cannabis
„Drogurile sunt acum peste tot în Europa”. Traficanții au început să modifice genetic plantele de cannabis

Consumul de droguri la nivel european a crescut îngrijorător în toate statele membre. Este semnalul de alarmă tras de Centrul European pentru monitorizarea consumului de droguri.  

Drogurile au invadat Europa. Raportul îngrijorător al agenției UE antidrog
Drogurile au invadat Europa. Raportul îngrijorător al agenției UE antidrog

Fenomenul drogurilor pare să fi scăpat de sub control în Europa, arată raportul anual întocmit de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie. Aproape orice substanță psihoactivă poate fi procurată de pe piață.

Recomandări
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri
Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România are nevoie de venituri suplimentare de 1,2% din PIB
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România are nevoie de venituri suplimentare de 1,2% din PIB

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.