Pfizer face concedieri în Belgia şi transferă activităţile în România. Sindicatele se declară șocate

×
Codul embed a fost copiat

Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informează cotidianul La Libre Belgique.

Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer îl are la Zaventem (Belgia) ar urma să îşi piardă locul de muncă. Motivul avansat de conducerea companiei ar fi delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti (România).

Sindicatele se declară şocate de acest anunţ făcut de Pfizer, unul din marii producători de vaccinuri împotriva COVID-19, în plină pandemie.

"Recurgerea la concedieri în contextul sanitar actual este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care lucrează la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri vaccinuri împotriva COVID-19", a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.

În replică, conducerea companiei vorbeşte despre optimizarea organizării. "Încercăm în permanenţă să optimizăm organizarea lanţului de aprovizionare mondială. În prezent explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm mai bine resursele, să îmbunătăţim eficacitatea proceselor, continuând în acelaşi timp să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea să se traducă prin redistribuirea unui număr de funcţii din cadrul lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse", a declarat un purtător de cuvânt de la Pfizer.

Citește și
israel iran
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Grupul farmaceutic american Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii: Anderlecht (centru de cercetare clinică), Ixelles (sediu istrativ şi comercial), Puurs (centru de producţie) şi Zaventem (centru de distribuţie).

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Agenţiile de informaţii iraniene au obţinut un număr mare de documente secrete israeliene, unele legate de planurile şi instalaţiile nucleare ale duşmanului de moarte al Teheranului, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană.

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”
Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că preşedintele SUA, Donald Trump, apare în dosarele încă nedivulgate privind cazul Jeffrey Epstein.

Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”
Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”

Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe Elon Musk cu ”consecințe serioase”, chiar dacă patronul Tesla și SpaceX a șters postarea despre relația fostului său prieten și aliat cu pedofilul Jeffrey Epstein.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.