Ploaie de rachete Katiuşa asupra Israelului, după ce armata statului evreu l-a ucis pe un înalt comandant al Hezbollah

rachete
Getty

Hezbollahul libanez a anunţat că a tras, miercuri, "100 de rachete Katiuşa" asupra a două poziţii israeliene, ca represalii la moartea în sudul Libanului a unui înalt comandant al mişcării şiite libaneze, pe care a pus-o pe seama unui atac israelian.

"Ca parte a răspunsului la atacul şi asasinarea săvârşite de inamic" la Tyr, în sudul Libanului, combatanţii Hezbollah au atacat două poziţii israeliene pe Înălţimile Golan siriene anexate de Israel "cu 100 de rachete Katiuşa", potrivit unui comunicat al grupării.

Armata israeliană a precizat într-un comunicat că l-a "eliminat" pe Mohammed Nasser, identificat drept "comandantul unităţii Aziz a Hezbollah", "responsabil pentru tirurile asupra teritoriului israelian din sud-vestul Libanului".

Potrivit unei alte surse apropiate de partidul şiit, Mohammed Nasser, care a fost ucis într-un atac vizând un vehicul în apropiere de Tyr, era "responsabil de unul dintre cele trei sectoare din sudul Libanului".

Hezbollah "îşi va spori presiunea" asupra Israelului, a reacţionat într-un comunicat deputatul Hezbollah Hassan Fadlallah, în timp ce mişcarea face schimb de focuri zilnic la frontiera cu Israelul de aproape nouă luni, susţinând că sprijină Hamas în războiul său împotriva armatei israeliene în Gaza.

Citește și
Hezbollah
Hezbollah amenință pentru prima dată un stat UE, pentru că vrea să ajute Israelul. „Ar însemna că este parte a războiului”

"Suntem foarte îngrijoraţi de escaladarea schimbului de focuri", a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres. El a avertizat cu privire la riscurile pentru regiune "în ansamblul său, dacă ne vom afla într-un conflict în toată regula".

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Medici Fără Frontiere anunță că un coleg al lor a fost ucis de Israel în Gaza. Armata Israelului: ”Era un terorist jihadist”
Medici Fără Frontiere anunță că un coleg al lor a fost ucis de Israel în Gaza. Armata Israelului: ”Era un terorist jihadist”

Organizația Médecins Sans Frontières (MSF), sau ”Medici fără Frontiere”, a anunțat că unul dintre angajații săi a fost ucis în timpul atacului de marți din orașul Gaza.

Hezbollah amenință pentru prima dată un stat UE, pentru că vrea să ajute Israelul. „Ar însemna că este parte a războiului”
Hezbollah amenință pentru prima dată un stat UE, pentru că vrea să ajute Israelul. „Ar însemna că este parte a războiului”

Liderul libanez al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a avertizat miercuri că "niciun loc" din Israel nu va fi ferit de rachetele mişcării sale în cazul unui atac asupra Libanului, pe fondul temerilor privind o conflagraţie legată de războiul din Fâşia Gaza.

Premierul Netanyahu face apel la SUA să ridice obstacolele din calea livrărilor de arme: Este de neconceput
Premierul Netanyahu face apel la SUA să ridice obstacolele din calea livrărilor de arme: Este de neconceput

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat marţi drept "de neconceput" faptul că guvernul SUA a restricţionat anumite livrări de arme şi muniţii către Israel în ultimele luni, relatează EFE.

Oficial UNICEF: Israel și Hamas sunt „deconectate
Oficial UNICEF: Israel și Hamas sunt „deconectate" de suferinţa copiilor din Gaza. „Oamenii încă scuză cumva atacurile”

Un oficial al UNICEF a declarat luni că avertismentele privind moartea copiilor din Gaza ajung la urechile surzilor, relatează CNN.

 

Antony Blinken: Netanyahu şi-a reafirmat angajamentul pentru încetarea focului în Gaza. Este un semn încurajator
Antony Blinken: Netanyahu şi-a reafirmat angajamentul pentru încetarea focului în Gaza. Este un semn încurajator

Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Israel, a declarat marţi că premierul israelian Benjamin Netanyahu "şi-a reafirmat angajamentul" pentru încetarea focului în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.