Politolog: „Americanii fac tot ce pot pentru a provoca discordie în Europa, vor să o destabilizeze”. Atacurile lui JD Vance

×
Codul embed a fost copiat

Vicepreședintele american a criticat din nou anularea prezidențialelor din România. „Nu poți avea valori democratice comune cu Statele Unite, dacă anulezi alegerile, pentru că nu-ți place rezultatul”, a declarat JD Vance.

În schimb, președintele z Emmanuel Macron este de părere că decizia CCR este una „inedită, foarte gravă”, dar care nu l-a „șocat”, pentru că, spune oficialul de la Paris, Rusia a manipulat acest scrutin.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „E o decizie inedită, foarte gravă, care a bulversat România, decizie luată de Curtea lor Supremă (Curtea Constituțională). La scară uriașă, Rusia, prin intermediari, adică prin canale intermediare, conturi fake, a manipulat aceste alegeri. Prin utilizarea masivă a anumitor rețele sociale, a influențat și chiar a plătit voturi, modificând astfel sinceritatea scrutinului”.

Președintele Macron a atras atenția că un „fals discurs” a apărut odată cu anularea acestui scrutin – acela despre apărarea libertății de exprimare.

Președintele Macron a atras atenția că un „fals discurs” a apărut odată cu anularea acestui scrutin – acela despre apărarea libertății de exprimare.

Citește și
J.D. Vance
Optimism la Washington. Vicepreședintele SUA: „Suntem în pragul păcii în Europa, pentru prima dată în ultimii trei ani”

Declarația liderului de la Elysee vine după ce vicepreședintele american JD Vance a repetat, la Washington, de pe scena celei mai mari conferințe a republicanilor, că în România au fost anulate alegerile prezidențiale din decembrie nu din cauza interferenței rusești, ci a rezultatului.

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Ceea ce am încercat să le transmit prietenilor noștri europeni și cred că sunt prietenii noștri, știu că și președintele Trump crede asta, că prietenia se bazează pe valori comune. Nu împărtășești aceleași valori dacă trimiți oameni la închisoare pentru că spun că ar trebui să închidem granițele. Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, și asta s-a întâmplat în România”.

În urmă cu o săptămână, la conferința pentru securitate de la Munchen, același JD Vance a spus că decizia CCR a fost luată în baza unor "suspiciuni șubrede" ale serviciilor de informații.

Dar, atacurile lui Vance au vizat Europa, în întregul ei, în special Germania, unde vor avea loc alegeri federale duminică.

Vice președintele american chiar a refuzat o întrevedere cu cancelarul Olaf Scholz, la recenta conferință de la Munchen dar s-a întâlnit cu șefa extremei drepte din Germania, AfD - după ce și-a exprimat sprijinul pentru acest partid ca partener politic. Primul a fost Elon Musk.

Alice Weidel, liderul partidului german de extremă dreapta AfD: „Republicanii își fac din nou țara măreață, iar noi, în Germania, ne facem patria măreață din nou. Faceți Germania măreață din nou”.

Wolfgang Schroeder, politolog: „Americanii fac tot ce pot pentru a provoca discordie în Europa, pentru a o destabiliza. Și, în acest sens, AfD este un instrument al insecurității în Germania și în Europa, fiind brutal instrumentalizat de istrația SUA”.

Joi seară, JD Vance a avut un nou discurs critic la adresa Germaniei, spunând că acolo sunt restricții privind libertatea de exprimare.

JD Vance: „Întreaga apărare a Germaniei este subvenționată de contribuabilul american. Astăzi, există mii și mii de trupe americane în Germania. Crezi că contribuabilul american va accepta asta dacă ajungi la închisoare în Germania pentru că ai postat un tweet răutăcios? Desigur că nu”.

Și, ca să fie clar...

JD Vance: „Evident, vom continua să avem alianțe importante cu Europa. Dar chiar cred că forța acestor alianțe va depinde de direcția în care ne îndreptăm societățile”.

O aluzie străvezie la forțele politice suveraniste și extremiste pe care le susține istrația Trump, atât în Germania, cât și în alte țări europene.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
J. D. Vance sugerează că SUA ar putea retrage trupele din Germania, dacă aceasta nu respectă libertatea de exprimare
J. D. Vance sugerează că SUA ar putea retrage trupele din Germania, dacă aceasta nu respectă libertatea de exprimare

Vicepreşedintele american J. D. Vance a sugerat joi că istraţia preşedintelui Donald Trump ar putea reconsidera prezenţa militară americană în Germania dacă această ţară îngrădeşte libertatea de exprimare, potrivit Politico.eu.

Optimism la Washington. Vicepreședintele SUA: „Suntem în pragul păcii în Europa, pentru prima dată în ultimii trei ani”
Optimism la Washington. Vicepreședintele SUA: „Suntem în pragul păcii în Europa, pentru prima dată în ultimii trei ani”

Vicepreşedintele american J.D. Vance a apărat joi strategia preşedintelui Donald Trump de negociere a încheierii războiului din Ucraina şi a estimat că acest conflict se apropie de final, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

J.D. Vance, vicepreședintele SUA, atac dur la adresa României: „Nu anulezi alegeri pentru că nu-ţi place rezultatul”
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, atac dur la adresa României: „Nu anulezi alegeri pentru că nu-ţi place rezultatul”

J.D. Vance a criticat joi din nou statele europene, pe care le-a acuzat de încălcarea valorilor comune cu SUA, dând încă o dată exemplul anulării alegerilor prezidențiale din România.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.