Premieră istorică nefastă: Fumul produs de incendiile devastatoarea din Siberia au atins Polul Nord

Siberia
Getty

Incendii de pădure care devastează Siberia continuă să se agraveze luni, potrivit autorităţilor, iar NASA a anunţat că fumul a parcurs peste 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord - o premieră în istoria recentă.

Este dificil ca un anumit incendiu să fie legat de modificările climatice, însă acestea din urmă fac aceste catastrofe mai frecvente şi mai virulente, iar cercetători ruşi relevă că actualele incendii sunt o consecinţă a unei creşteri globale a temperaturii atmosferice.

Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacutia - un teritoriu imens şi foarte puţin populat, situat în nordul Siberiei -, unde situaţia ”continuă să se agraveze şi unde există tendinţa unei creşteri a numărului şi suprafeţei incendiilor de pădure”, a anunţat luni pe site agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet, potrivit News.ro

Potrivit Rosguidromet, peste 3,4 milioane de hectare de pădure ard în prezent, inclusiv pe teritorii ”în care accesul este dificil şi îndepărtate”.

”Un fum gros de întinde în zone vaste”, precizează agenţia.

Citește și
incendiu California
Imaginile dezastrului, în California: Localități întregi, făcute scrum și nu s-a terminat. Părți din pământ încă mocnesc

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat, la rândul său, sâmbătă, într-un comunicat, că fum de la incendii din Iacutia a ”parcurs 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord, ceea ce pare să fie o premieră în istoria documentată”.

Potrivit NASA, un ”fum dens şi acru de la frunze din pădure a acoperit la 6 august cea mai mare parte a Rusiei”, potrivit unor imaginidin satelit.

Situația din Siberia

 

Pompieri şi autorităţi locale declarau AFP, în cursul unei vizite în Iacutia, la sfârşitul lui iulie, că duc lipsă de oameni, echiament şi alte resurse în înfruntarea amplorii acestor incendii.

Ecologişti dau vina pe politica rusă în lupta împotriva incendiilor de pădure şi mai ales pe un decret guvernamental din 2015 care le permite autorităţilor locale să ignore incendiiîn cazul în care costul în vederea stingerii acestora depşeşte valoarea pagubelor estimate.

Aleksei laroşenko, un specialist în această problemă de la Greenpeace Rusia, anunţă că incendii au devastat deja 14,96 milioane de hectare în această ţară, începând de la 1 ianuarie, şi apreciază că 2021 este cel mai rău an la acest capitol din 2012 încoace.

Luni, experţi ONU în climă (GIEC) au publicat un raport în care avertizează că lumea este ”în mod indiscutabil” rsponsabilă de dereglările climatice şi că nu are altă opţiune decât să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă vrea să limiteze pagubele.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Piroman filmat când pornește un incendiu de vegetație. Flăcările s-au extins extrem de repede
Piroman filmat când pornește un incendiu de vegetație. Flăcările s-au extins extrem de repede

Un bărbat a fost arestat în Italia după ce a fost surprins de camera ascunsă că a aprins intenţionat un foc de vegetaţie.

Imaginile dezastrului, în California: Localități întregi, făcute scrum și nu s-a terminat. Părți din pământ încă mocnesc
Imaginile dezastrului, în California: Localități întregi, făcute scrum și nu s-a terminat. Părți din pământ încă mocnesc

Incendiile continuă să facă ravagii şi în statul american California unde localităţi întregi au fost făcute scrum. Au ars peste 180 de mii de hectare.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.