Premierul canadian a căzut în plasa unor informaţii false, pe care le-a postat pe Twitter. Mesajul a fost ulterior șters

Justin Trudeau

Premierul canadian Justin Trudeau a postat luni un tweet în care spunea: „Canada denunţă decizia barbară a regimului iranian de a impune pedeapsa cu moartea pentru aproape 15.000 de protestatari”.

Douăsprezece ore mai târziu, postarea a fost ştearsă, relatează CNN, conform news.ro.

Tweetul părea să facă aluzie la o informaţie falsă despre Iran, care a circulat online, uneori împinsă de activişti anti-regim, şi care a fost rapid dezminţită de experţi. Postarea lui Trudeau fusese însă redistribuită de peste 6.000 de ori înainte de a fi eliminată. Ştirea falsă a fost transmisă pe Twitter şi de celebrităţi cu un număr considerabil de urmăritori.

„Justin Trudeau a fost probabil unul dintre cei mai distribuiţi şi mai influenţi susţinători ai acestui narativ”, a declarat Marc Owen Jones, profesor asociat la Universitatea Hamad Bin Khalifa din Qatar, specializat în dezinformare digitală.

„Având în vedere reputaţia sa generală de persoană serioasă, care nu caută senzaţionalul, cu siguranţă a dat legitimitate dezinformării”, a arătat profesorul.

Citește și
Adolescentă prăjitură toxică
O adolescentă a murit după ce a mâncat o prăjitură pe care a primit-o cadou, cu un bilet de dragoste atașat

Incidentul arată amploarea dezinformării în epoca reţelelor sociale şi amplificarea acesteia de către cei aflaţi în poziţii de putere, mai ales în situaţia când nu sunt posibile relatări independente de la faţa locului. Potrivit presei de stat iraniene, doar cinci protestatari au fost condamnaţi la moarte până în prezent.

Un purtător de cuvânt al guvernului canadian a declarat pentru CNN că tweet-ul a fost şters deoarece „a avut la bază o relatare iniţială care era incompletă şi care nu avea contextul necesar. S-a bazat pe raportarea unor îngrijorări serioase ridicate de avocaţii internaţionali pentru drepturile omului care avertizau asupra unor posibile sentinţe viitoare, inclusiv pedeapsa cu moartea, impuse miilor de protestatari iranieni care au fost deja reţinuţi de regim”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
O adolescentă a murit după ce a mâncat o prăjitură pe care a primit-o cadou, cu un bilet de dragoste atașat
O adolescentă a murit după ce a mâncat o prăjitură pe care a primit-o cadou, cu un bilet de dragoste atașat

O adolescentă de 17 ani din orașul Itapecerica, Brazilia, a murit după ce a consumat o prăjitură primită împreună cu un bilet scris de mână. Pe bilet era scris: „O surpriză pentru cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată”.

Dronele au schimbat fața războiului din Ucraina. Kievul vrea să producă 2,5 milioane de aparate doar în acest an
Dronele au schimbat fața războiului din Ucraina. Kievul vrea să producă 2,5 milioane de aparate doar în acest an

Dronele au schimbat modul în care se poartă războiul din Ucraina. Atacul lansat de Kiev adânc în interiorul teritoriului rusesc și reușitele anterioare au determinat armatele din toată lumea să investească în aceste arme.

Cum ajung unii livratori români să fie exploatați în Norvegia după ce sunt racolați online de compatrioți
Cum ajung unii livratori români să fie exploatați în Norvegia după ce sunt racolați online de compatrioți

Mai mulți români, racolați pe social media pentru a fi livratori de mâncare în Norvegia, sunt exploatați de o rețea criminală în care sunt implicați și români.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.