Premierul Israelului dă undă verde unei noi runde de negocieri cu Hamas în vederea unui armistiţiu în război

Benjamin Netanyahu
Agerpres

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat undă verde unei noi runde de negocieri - la Doha şi la Cairo - în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă vineri biroul acestuia, după ce negocierile păreau să se afle în impas.

”Benjamin Netanyahu a discutat cu directorul (serviciilor israeloiene de informaţii externe) Mossad (David Barnea) şi cu directorul (serviciilor israeliene de informaţii interne) Shin Beth (Ronen Bar) şi a aprobat o nouă rundă de negocieri în zilele următoare, la Doha şi la Cairo”, anunţă într-un comunicat biroul şefului Guvernului, relatează AFP.

Consiliul de Secrutate al ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care cere un ”armistiţiu imediat” în Războiul din Fâşia Gaza.

Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas se acuză reciproc de incapacitatea de a ajunge la un acord asupra unei încetări a focului, după aproape şase luni de război în enclavă.

Qatarul, o ţară mediatoare, anunţa marţi că negocieri între Hamas şi Israel cu privire la un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor continuă, însă puţine informaţii au fost comunicate ulterior de către diversele părţi la negocieri.

Citește și
Marea Britanie a parașutat tone de ajutoare în Fâșia Gaza: „Vrem să mergem mai departe pentru a reduce suferinţa umană”
Marea Britanie a parașutat tone de ajutoare în Fâșia Gaza: „Vrem să mergem mai departe pentru a reduce suferinţa umană”

Biroul lui Netanyahu anunţă că acesta a discutat cu şeful Mossad, David Barnea, despre negocieri, dar nu a precizat dacă Barnea urmează să se ducă la Doha sau la cairo la negocieri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Schimb de focuri la granița dintre Israel și Liban. 16 persoane au murit
Schimb de focuri la granița dintre Israel și Liban. 16 persoane au murit

Hezbollah şi aliatul său Amal au anunţat, miercuri seară, opt morţi în rândurile lor, inclusiv salvatori, în atacurile israeliene din sudul Libanului, ridicând la 16 numărul victimelor într-o zi de schimburi de focuri transfrontaliere, informează AFP.

Marea Britanie a parașutat tone de ajutoare în Fâșia Gaza: „Vrem să mergem mai departe pentru a reduce suferinţa umană”
Marea Britanie a parașutat tone de ajutoare în Fâșia Gaza: „Vrem să mergem mai departe pentru a reduce suferinţa umană”

Ajutoare în Fâșia Gaza distrusă în urma războiului anti-Hamas pornit de Israel au fost lansate de Marea Britanie. Este primul gest al guvernului Regatului Unite de la debutul conflictului, pe 7 octombrie 2023.

Israelul anunţă confiscarea a 800 de hectare de teren în Cisiordania ocupată, ca represalii la un atac palestinian
Israelul anunţă confiscarea a 800 de hectare de teren în Cisiordania ocupată, ca represalii la un atac palestinian

Guvernul israelian a anunţat vineri confiscarea a 800 de hectare de teren în Valea Iordanului, în Cisiordania ocupată, în aceeaşi zi în care secretarul de stat american, Anthony Blinken, se află în vizită în Israel, relatează AFP şi EFE.

Canada urmează să înceteze să mai trimită armament în Israel.„Realitatea de pe teren nu ne mai permite”
Canada urmează să înceteze să mai trimită armament în Israel.„Realitatea de pe teren nu ne mai permite”

Canada urmează să înceteze să mai trimită armament în Israel, anunţă o sursă guvernamentală canadiană, care precizează că Ottawa a exportat doar ”armament neletal” de la începutul Războiului din Fâşia Gaza. relatează AFP.  

VIDEO. Proteste violente în Tel Aviv. Manifestanții au cerut demisia lui Netanyahu, poliția a folosit tunuri cu apă
VIDEO. Proteste violente în Tel Aviv. Manifestanții au cerut demisia lui Netanyahu, poliția a folosit tunuri cu apă

Protestatarii din Israel au blocat drumurile principale și s-au încăierat cu poliția în Tel Aviv și Ierusalim, sâmbătă seara, în timpul protestelor săptămânale în care aceștia cer noi alegeri și un acord privind ostaticii.  

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.