Preot de la Vatican condamnat la 5 ani de închisoare. Ce s-a descoperit în locuința lui

vatican

Un preot italian, fost diplomat în slujba Sfântului Scaun, a fost condamnat sâmbătă la 5 ani de închisoare pentru deţinere de materiale pornografice cu minori, a anunţat Tribunalul Vaticanului, transmite AFP.

Interogat cu o zi înainte de acest proces încheiat rapid, Monseniorul Carlo Alberto Capella şi-a recunoscut vina în faţa aceluiaşi tribunal invocând faptul că a trecut printr-o "criză personală" pentru că se simţea inutil în funcţia pe care o deţinea, aceea de consilier în cadrul nunţiaturii din SUA.

Preotul italian originar din Insula Capri a fost rechemat din SUA în luna septembrie a anului trecut după ce Sfântul Scaun a decis deschiderea unei anchete în cazul său. Din luna aprilie el a fost încarcerat într-o celulă din cadrul cazărmii jandarmeriei din Vatican.

La 21 august 2017 Departamentul de Stat american a înştiinţat Vaticanul pe un canal diplomatic cu privire la o posibilă încălcare a legii privind deţinerea de imagini pornografice cu copii de către unul dintre membrii corpului diplomatic al Vaticanului acreditat la Washington. Sfântul Scaun l-a rechemat pe preot fără a da curs solicitării de ridicare a imunităţii diplomatice formulate de autorităţile americane.

Anul trecut a fost emis un mandat de arestare pe numele aceluiaşi preot şi în Canada, din aceleaşi considerente. Preotul ar fi descărcat de pe internet materiale pornografice cu copii chiar dintr-o biserică din Windsor, Ontario.

Citește și
seminte romanesti la vatican
Ce simbolizează darul premierului Dăncilă pentru Papa Francisc

În 2013 Papa Francisc a introdus o nouă legislaţie privind abuzurile sexuale asupra minorilor conform căreia un preot găsit vinovat de întreţinerea de raporturi sexuale cu copii riscă până la 12 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Papa Francisc i-ar fi spus unui bărbat homosexual că “Dumnezeu l-a făcut așa”
Papa Francisc i-ar fi spus unui bărbat homosexual că “Dumnezeu l-a făcut așa”

Un bărbat homosexual, victimă a abuzurilor sexuale din partea unui cleric, susține că Papa Francisc i-a spus că “Dumnezeul l-a făcut astfel, iar orientarea sa sexuală nu ar trebui să fie o povară”.

Ce simbolizează darul premierului Dăncilă pentru Papa Francisc
Ce simbolizează darul premierului Dăncilă pentru Papa Francisc

Seminţe româneşti - daruri la Vatican! Deja vestitele soiuri de legume oferite de premierul României, Papei Francisc, au plecat de la staţiunea de cercetare din Buzău.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.