Președinta Universității Columbia a demisionat după protestele pro-palestiniene. De ce a ales acest moment

Președinta Universității Columbia a demisionat după protestele pro-palestiniene. De ce a ales acest moment
IMAGO

Președinta Universității Columbia și-a dat demisia după protestele ample pro-palestiniene. Minouche Shafik a urmat exemplul altor șefi ai universităților de prestigiu precum Harvard și Pennsylvania.

Minouche Shafik şi-a anunţat miercuri demisia, invocând "perioada de criză" în care instituţia a devenit epicentrul protestelor studenţeşti împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Fac acest anunţ acum, astfel încât noua conducere să fie instalată înainte de începutul următorului semestru", a scris ea într-un mesaj transmis de ziarul studenţesc al Universităţii Columbia din New York.

Minouche Shafik se afla la conducerea universităţii new-yorkeze din iulie 2023.

Universitatea Columbia a fost una dintre primele care s-au mobilizat la începutul războiului Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, ca răspuns la atacul sângeros al mişcării palestiniene pe teritoriul său din 7 octombrie.

Citește și
studenti, Yale, proteste
Manifestanți pro-palestinieni, arestați la Universitatea Yale din SUA. Incidente și la Universitatea Columbia

Pe 30 aprilie, activişti şi studenţi au fost îndepărtaţi din campus cu forța de polițiști, iar obişnuita ceremonie grandioasă de absolvire a fost anulată. De atunci, majoritatea studenţilor au părăsit campusul pentru vacanţa de vară.

Universitatea privată a fost acuzată, pe de o parte, că nu a luptat suficient de puternic împotriva antisemitismului şi, pe de altă parte, că a fost prea dură cu grupurile studenţeşti pro-palestiniene, apelând la poliţie să intervină.

Foarte criticată pentru că a apelat la poliţie, preşedinta Minouche Shafik, economistă americană de origine egipteană, a fost audiată în Congres, alături de alţi preşedinţi de universităţi americane, acuzaţi că nu îi protejează suficient pe studenţii evrei.

În această "perioadă de criză", a fost "dificil de depăşit opiniile divergente din comunitatea noastră. În cursul verii, am avut timp să reflectez şi am decis că demisia mea va permite Columbiei să facă faţă mai bine provocărilor viitoare", a scris Shafik.

Ea a adăugat că "a încercat să trateze pe toată lumea cu corectitudine şi compasiune" şi că "ameninţările" la care au fost supuşi colegii, studenţii şi ea însăşi au fost deosebit de "dureros" de experimentat.

Înaintea sa, preşedinta Universităţii Pennsylvania, Elizabeth Magill, şi cea a Universităţii Harvard, Claudine Gay, şi-au dat demisia în legătură cu acelaşi subiect, în decembrie, respectiv, ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Reacția lui Donald Trump după raidul poliţiei din New York asupra protestatarilor de la Universitatea Columbia
Reacția lui Donald Trump după raidul poliţiei din New York asupra protestatarilor de la Universitatea Columbia

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat că "a fost frumos de privit" raidul poliţiei din New York la o clădire a Universităţii Columbia ocupată de studenţi propalestinieni, informează Reuters.

Manifestanți pro-palestinieni, arestați la Universitatea Yale din SUA. Incidente și la Universitatea Columbia
Manifestanți pro-palestinieni, arestați la Universitatea Yale din SUA. Incidente și la Universitatea Columbia

Poliția a arestat, luni, zeci de persoane aflate la o demonstrație pro-palestiniană care a fost organizată la Universitatea Yale din SUA.

Un student face naveta la facultate cu avionul pentru a economisi bani. „E ca și cum aș lua autobuzul”
Un student face naveta la facultate cu avionul pentru a economisi bani. „E ca și cum aș lua autobuzul”

Un student de la Universitatea British Columbia (UBC) din Vancouver a ales să facă naveta cu avionul de acasă, din Calgary, până la facultate. Acesta spune că este mai ieftin așa decât să stea în chirie.

Un antiviral nazal a blocat transmiterea coronavirusului, într-o cercetare pe dihori
Un antiviral nazal a blocat transmiterea coronavirusului, într-o cercetare pe dihori

Un antiviral nazal blochează transmiterea coronavirusului SARS-CoV-2 la dihori, ceea ce sugerează, conform cercetătorilor de la Universitatea Columbia din SUA, care l-au dezvoltat, că acest spray nazal poate preveni infecţia şi la oameni. 

O studentă a murit după ce a mâncat clătite. Ce s-a întâmplat de fapt
O studentă a murit după ce a mâncat clătite. Ce s-a întâmplat de fapt

O studentă de la Universitatea Sacred Heart a murit, după ce s-a înecat cu clătite în timpul unui concurs organizat pentru a celebra „Săptămâna grecească”. Tânăra a căzut la pământ și a început să tremure incontrolabil.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.