ONU avertizeaza: preturile alimentelor, mai mari ca niciodata

graficul indicelui preturilor alimentelor

Organizatia pentru Alimente si Agricultura (OAA) a ONU a avertizat joi ca preturile alimentelor au atins niveluri record in ianuarie. Iar ingrijorarile continua in privinta perioadei urmatoare, atentioneaza specialistii.
 

Organizatia Natiunilor Unite (ONU) anticipeaza o perioada de fluctuatie a preturilor alimentelor si probleme de aprovizionare, la nivel mondial, din cauza unor factori precum conditiile meteo nefavorabile. "Intram intr-o era a volatilitatii preturilor alimentelor si perturbari in aprovizionare.

Este o problema foarte serioasa pentru intreaga lume. Daca oamenii nu au ce manca, au doar trei optiuni, se pot revolta, pot migra sau pot muri. Avem nevoie de un plan de actiune mai bun", a declarat directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al ONU, Josette Sheeran, citat de Reuters.

ONU considera ca statele lumii ar trebui sa abordeze foarte serios problema asigurarii surselor de alimente, a mentionat el.

Indicele preturilor alimentare a ajuns la valoarea record de 230 de unitati, potrivit celei mai recente statistici a Organizatiei pentru Alimente si Agricultura a ONU.

Citește și
porumb
Criza alimentara isi arata coltii. De ce se scumpeste mancarea in Romania

Este pentru a saptea luna consecutiva in care indicele are recordul istoric, dupa ce in 2008 se inregistrau valori asemanatoare (200 de puncte) si se inregistrau revolte in mai multe state.

Indexul masoara modificarile preturilor, de la o luna la alta, pentru un cos compus din cereale, seminte oleaginoase, lactate, carne si zahar.

Citeste mai multe despre criza preturilor la alimente

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
UE: Fara etichete care promoveza alimentele ca minuni pentru sanatate
UE: Fara etichete care promoveza alimentele ca minuni pentru sanatate

Comisia Europeana nu mai vrea sa vada pe rafturile din tarile Uniunii, inclusiv Romania, produse alimentare prezentate ca adevarate minuni pentru sanatate.

Criza alimentara isi arata coltii. De ce se scumpeste mancarea in Romania
Criza alimentara isi arata coltii. De ce se scumpeste mancarea in Romania

Preturile alimentelor depasesc bariere istorice. Marile piete ale lumii tranzactioneaza din ce in ce mai multe marfuri si, in mod paradoxal, pe tot mai multi bani. Romania incepe si ea sa resimta aceste socuri. Afla de ce se scumpeste mancarea.

Rusinea unei tari cu potential agricol: importam 50% din alimente
Rusinea unei tari cu potential agricol: importam 50% din alimente

Desi avem circa 9 milioane de hectare de teren bun pentru agricultura si alte 3 milioane de hectare nelucrate, romanii importa circa 50% din alimentele pe care le cumpara din hipermaketuri sau din piete.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.