Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

magazin

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, un semn că incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să pună presiune asupra schimburilor comerciale.

Indicele preţurilor alimentelor, calculat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a urcat în luna aprilie până la 128,3 puncte, în creştere cu procent comparativ cu luna martie şi cu 7,6% comparativ cu luna luna aprilie a anului trecut, până la cel mai ridicat nivel de după luna martie 2023.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri în la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Chiar dacă este nevoie de timp pentru ca impactul majorării să se resimtă până la nivelul supermarketurilor, şi indicele FAO rămâne cu mult sub vârful atins în 2022, avansul din luna aprilie sugerează posibilitatea unor alimente mai scumpe după o perioadă în care inflaţia produselor alimentare a scăzut.

"Fluctuaţiile cursului de schimb au influenţat mişcările preţurilor pe pieţele mondiale, în timp ce ajustările politicilor tarifare au intensificat incertitudinea pe piaţă", a apreciat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Citește și
durere de stomac
Alimente care provoacă arsuri și reflux gastric. La ce ar trebui să renunți dacă ai stomacul sensibil

Creşterea din luna aprilie s-a datorat în primul rând avansului preţurilor la carne, care au înregistrat un avans de 3,2%, urmate de preţurile produselor lactate care au crescut cu 2,4% şi preţurile la cereale care au crescut cu 1,2%.

Pe de altă parte, preţurile la zahăr au scăzut cu 3,5% în luna aprilie comparativ cu luna martie, în principal din cauza îngrijorărilor cu privire la contextul economic mondial şi impactul său potenţial asupra cererii de zahăr din partea sectoarelor băuturilor şi procesării alimentelor. De asemenea, preţurile la uleiuri vegetale au scăzut cu 2,3%.

Într-un raport separat, FAO şi-a revizuit uşor în scădere estimările privind producţia mondială de cereale în 2024 până la 4,848 miliarde de tone, chiar dacă producţia mondială de orez în 2024/25 este aşteptată să înregistreze un avans de 1,5% până la un nivel record de 543,6 milioane de tone.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cum arată viața în SUA după 100 de zile de mandat ale lui Trump. Americanii fac credit pentru a cumpăra alimente
Cum arată viața în SUA după 100 de zile de mandat ale lui Trump. Americanii fac credit pentru a cumpăra alimente

Președintele american Donald Trump a sărbătorit în mijlocul susținătorilor primele 100 de zile de mandat. În aplauzele mulțimii, liderul de la Casa Albă a declarat, în stilul binecunoscut, că și-a îndeplinit cu succes toate promisiunile.

Alimente care provoacă arsuri și reflux gastric. La ce ar trebui să renunți dacă ai stomacul sensibil
Alimente care provoacă arsuri și reflux gastric. La ce ar trebui să renunți dacă ai stomacul sensibil

Care sunt alimentele care dau reflux gastric. Produsele bogate în grăsimi și proteine sunt greu de digerat, stimulează secreția gastrică și întârzie golirea stomacului.

Pericolul din spatele alimentelor ultraprocesate. Concluziile alarmante ale unui studiu din Marea Britanie
Pericolul din spatele alimentelor ultraprocesate. Concluziile alarmante ale unui studiu din Marea Britanie

Cercetătorii au descoperit că o dietă bazată pe alimente ultraprocesate este strâns legată de un risc crescut de deces prematur. În Marea Britanie, aproximativ 18.000 de vieți ar putea fi prelungite.  

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.