Prima apariţie publică a misteriosului „lider suprem” taliban, despre care s-a crezut că e mort

Hibatullah Akhundzada
Profimedia

În timp ce unii spuneau că era mort, ascuns în Pakistan sau că trăia în clandestinitate în provincia sa Kandahar: misteriosul "lider suprem" al talibanilor, mullahul Hibatullah Akhundzada, a apărut în public pentru prima dată de la numirea sa în 2016.

"Comandantul credincioşilor, şeicul Hibatullah Akhundzada, şi-a făcut apariţia la o mare adunare la celebra madrasa Hakimiya şi a vorbit timp de zece minute cu soldaţii curajoşi şi discipolii", a anunţat guvernul taliban într-un mesaj duminică, difuzând o înregistrare audio în care mullahul poate fi auzit neclar recitând rugăciuni, transmite Presse.

Potrivit unei surse locale, mullahul Hibatullah Akhundzada a sosit la această şcoală coranică din Kandahar cu un convoi de două maşini sub foarte înaltă securitate şi nu au fost permise fotografii.

Cu excepţia unor rare mesaje anuale în timpul sărbătorilor islamice, cel mai înalt lider taliban a păstrat până acum cea mai mare discreţie în jurul său.

Până la retragerea americană din ţară, nimeni nu ştia unde se află sau dacă mai trăieşte.

Citește și
Taylor Swift
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”

O singură fotografie a sa, cu barbă gri şi turban, fusese distribuită de talibani.

Până când i-a succedat lui Akhtar Mansour în 2016, ucis într-o lovitură de dronă americană în Pakistan, Akhundzada era relativ necunoscut, mai implicat în chestiuni judiciare şi religioase decât în manevre militare.

După venirea la putere, mullahul Akhundzada a câştigat rapid loialitatea egipteanului Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaida, care l-a numit "emir al credincioşilor", întărindu-şi astfel credibilitatea în universul jihadist şi sunit.

În funcţia sa de "lider suprem", Akhundzada este responsabil pentru menţinerea unităţii în interiorul mişcării islamiste, o misiune complexă în timp ce luptele interne au fracturat mişcarea jihadistă în ultimii ani.

Noua putere, nerăbdătoare să pună capăt zvonurilor, a anunţat în septembrie că Hibatullah Akhundzada a trăit "de la început" în Kandahar şi va apărea "în curând în public".

"Avem întâlniri regulate cu el despre cum să controlăm situaţia din Afganistan şi cum să ne conducem guvernul", a declarat miercuri unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, mullahul Yussef Wafa, guvernatorul Kandaharului, pentru AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”

Taylor Swift a anunţat că şi-a recăpătat controlul asupra întregii sale opere artistice, după ce şi-a cumpărat catalogul de înregistrări de la firma de capital privat Shamrock Capital. Ea nu a dezvăluit suma plătită.

China „se pregătește” să folosească forța militară în Asia. Aliații SUA, puși în gardă de șeful Pentagonului
China „se pregătește” să folosească forța militară în Asia. Aliații SUA, puși în gardă de șeful Pentagonului

Ministrul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregăteşte "să utilizeze forţa militară" în Asia-Pacific, o regiune din care Washingtonul face "teatrul" său prioritar, relatează AFP.

Războiul comercial al lui Trump continuă. Cu cât vrea să crească taxele vamale pentru importurile de oțel
Războiul comercial al lui Trump continuă. Cu cât vrea să crească taxele vamale pentru importurile de oțel

Preşedintele american Donald Trump a declarat că plănuieşte să crească taxele vamale pe importurile de oţel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oţel şi amplificând războiul său comercial, relatează Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii, afectând întreaga comunitate. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.