Prima inculpare la nivel federal în legătură cu revoltele din Minneapolis

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din statul Illinois care a adus explozibili la manifestaţii în Minnesota a fost inculpat pentru incitare la revoltă de către autorităţile federale americane, conform AFP.

Astfel, autoritățile federale au anunţat prima lor punere sub acuzare de la începutul manifestaţiilor care zguduie SUA.

Acest bărbat de 28 de ani, Matthew Lee Rupert, a făcut 500 de kilometri pentru a ajunge în sudul Minneapolis, cu intenţia de a jefui şi a provoca pagube, afirmă documente transmise luni unui tribunal federal.

Această trecere dintr-un stat în altul îi dă guvernului federal al SUA dreptul de a-l urmări penal.

Într-o înregistrare video pe care el însuşi a postat-o online, pe 29 mai, bărbatul poate fi văzut "împărţind din exploziibilii pe care îi avea asupra sa şi încurajând alte persoane să le arunce asupra forţelor de ordine", explică Ministerul american al Justiţiei.

Citește și
politist sua
VIDEO. Patru polițiști, împușcați în timpul protestelor din SUA. Șeful lor, în lacrimi în fața presei

"Am bombe, dacă unii dintre voi vor să le arunce... Tineţi, mai am... Aprindeţi-le şi aruncaţi-le", se poate auzi cum spune bărbatul, potrivit plângerii.

Nu se face nicio menţiune cu privire la simpatiile lui politice.

Sâmbătă, preşedintele republican Donald Trump şi ministrul american al justiţiei Bill Barr au explicat că vor viza grupul de extremă stânga "Antifa" pentru violenţele care au loc în timpul numeroaselor manifestaţii pentru omagierea lui George Floyd, afroamericanul ucis în urmă cu o săptămâna la Minneapolis.

Peste 700 de arestări la New York în urma jafurilor din timpul nopţii

 

Primarul oraşului american New York, Bill de Blasio, a prelungit până la sfârşitul săptămânii interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, după ce protestele care au continuat luni în urma uciderii afro-americanului George Floyd de către poliţie au fost urmate în timpul nopţii de jafuri care au devastat magazinele emblematice din Manhattan, conform AFP.

După o zi de proteste paşnice, situaţia s-a schimbat la căderea nopţii, cu incendii pe străzi, distrugeri, magazine jefuite şi confruntări între forţele de ordine şi grupuri de tineri. Până dimineaţă au fost operate în total peste 700 de arestări.

Imagini postate pe reţelele de socializare arată grupuri pătrunzând într-un magazin Macy's şi în alte centre comerciale de lux de pe Fifth Avenue, lăsând în urma lor vitrine sparte şi faţade distruse.

Prin urmare, primarul Bill de Blasio a anunţat marţi la o conferinţă de presă că interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii va rămâne în vigoare până duminică, iar începând de marţi nu se va mai aplica de la ora locală 23:00, ci de la ora 20:00.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Răsturnare de situație în cazul lui George Floyd. Rezultatul autopsiei l-ar putea ajuta pe polițist
Răsturnare de situație în cazul lui George Floyd. Rezultatul autopsiei l-ar putea ajuta pe polițist

Moartea lui George Floyd a fost calificată drept omucidere din cauza "presiunii exercitate în zona gâtului", a indicat luni medicul legist oficial responsabil de autopsia acestuia, potrivit Presse.

VIDEO. Patru polițiști, împușcați în timpul protestelor din SUA. Șeful lor, în lacrimi în fața presei
VIDEO. Patru polițiști, împușcați în timpul protestelor din SUA. Șeful lor, în lacrimi în fața presei

Patru polițiști au fost împușcați în timpul protestelor care au avut loc luni noapte în orașul american St. Louis ca urmare a uciderii lui George Floyd, scrie CBS News.

Obama îi aduce un omagiu lui George Floyd: „Acest lucru nu poate fi normal în America în 2020”
Obama îi aduce un omagiu lui George Floyd: „Acest lucru nu poate fi normal în America în 2020”

Fostul preşedinte american, Barack Obama, îi aduce un omagiu lui George Floyd într-un editorial, în care îndeamnă la schimbare, subliniind importanţa votului local într-o ţară cuprinsă de tulburări civice.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.