Primul bărbat din lume vaccinat împotriva Covid-19, britanicul William Shakespeare, a murit la 81 de ani

william shakespeare
Twitter

Primul bărbat din lume vaccinat împotriva Covid-19, cu vaccinul Pfizer-BioNTech, la 8 decembrie, William Shakespeare, a murit, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Universitar Coventry and Warwickshire, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Imaginea sa a făcut, în decembrie, înconjurul lumii, spre plăcerea pensionarului şi a familiei acestuia.

La vremea respectivă s-a speculat mult pe tema numelui său şi al faptului că ar fi originar din Warwickshire, însă potrivit unor prieteni ai acestuia, pensionarul era originar din Coventry.

Bill a murit joi, în urma unei boli, la spitalul în care a fost vaccinat împotriva Covid-19, relatează news.ro.

El a fost vaccinat în timpul unei internări la unitatea destinată pacienţilor fragili.

Citește și
închisoare
Țara care va închiria o închisoare în Estonia pentru 600 de deținuți. Va plăti 8.500 de euro pe lună pentru fiecare condamnat

”Trebuie să spun că personalul acestui spital este minunat”, declara el atunci.

Moartea sa este deplânsă nu doar de familia sa, ci şi de persoane care au aflat vestea marţi.

Pensionarul era ”o figură foarte iubită” în Partidul Laburist din Coventry, potrivit unui consilier de cartier, Jayne Innes.

El a lucrat la Rolls Royce şi a fost directorul Şcolii Primare Allesley şi Şcolii Coundon Court.

În urma sa rămân soţia sa, Joy, doi fii, dintre care unul poartă numele William, dar căruia i se spune Will, şi nepoţi.

Prima persoană care s-a vaccinat anti-Covid-19 este o femeie de 91 de ani din Marea Britanie, pe nume Margaret Keenan.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer. Cum se simte
Prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer. Cum se simte

Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a istrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, informează marţi Reuters.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.