Primele galerii din Marele Muzeu Egiptean s-au deschis. A durat mai mult de 20 de ani să fie construit | GALERIE FOTO

marele muzeu egiptean
Foto: Getty Images

Egiptul a deschis marţi publicului o serie de galerii din noul muzeu emblematic, al cărui inaungurare a fost mult așteptată. Colecţia regelui Tutankhamon şi bărcile solare îngropate lângă piramida lui Khufu nu au fost încă prezentate, scrie Reuters.  

Aflat în construcţie de peste 20 de ani, Marele Muzeu Egiptean (GEM) de lângă piramidele din Giza a fost programat iniţial să fie deschis în 2012, însă lansarea a fost amânată în mod repetat din cauza depăşirii costurilor.

Săptămâna trecută, prim-ministrul Mostafa Madbouly a anunţat o „deschidere de probă” înainte de inaugurarea oficială. Oficialii egipteni spun că o serie de lideri mondiali şi-au exprimat interesul de a participa la deschiderea oficială, dar nu au indicat când va avea loc aceasta.

Holul de intrare principal al muzeului, cu scara sa de statui faraonice şi o anexă pentru magazine, a fost deschis publicului în februarie 2023.

Toate sălile au fost clasificate în funcţie de dinastie şi fiecare va prezenta cel puţin 15.000 de artefacte. Totodată, sunt echipate cu tehnologie avansată şi dispun de prezentări multimedia pentru a explica viaţa vechilor egipteni, inclusiv a regilor săi, potrivit lui Eissa Zidan, director general al restaurării preliminare şi al transferului de antichităţi la muzeu. Una dintre săli va folosi realitatea virtuală pentru a explica istoria înmormântării şi dezvoltarea acesteia în Egiptul antic.

Citește și
Tren Rusia
Care a fost cauza prăbușirii podului din Rusia peste un tren în urma căreia au murit șapte oameni

Ali Abu Dshish, membru al Uniunii arheologilor egipteni, care a participat marţi la deschiderea a aproape o duzină de galerii, a declarat că funcţionarea de probă a vastului muzeu a fost o dovadă că Egiptul are acum spaţiul necesar pentru a-şi expune antichităţile, inclusiv cele returnate de statele şi muzeele occidentale.

Este un „mesaj important că ne putem recupera antichităţile, care sunt răspândite în diferite ţări din lume”, a spus el.

Turismul este o sursă importantă de venituri în valută pentru Egipt. Guvernul a încercat să crească numărul turiştilor după ce s-a confruntat cu o lipsă de valută de lungă durată, exacerbată de şocurile externe.

Până în prezent, cele mai faimoase colecţii din Egipt au fost depozitate în Muzeul Egiptean din Piaţa Tahrir din Cairo, care a rămas nemodernizat şi nerenovat de la deschiderea sa în 1902.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Care a fost cauza prăbușirii podului din Rusia peste un tren în urma căreia au murit șapte oameni
Care a fost cauza prăbușirii podului din Rusia peste un tren în urma căreia au murit șapte oameni

Prăbușirea podului din regiunea rusă Briansk a fost rezultatul unei explozii, a declarat duminică guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Bogomaz, conform agenției ruse Interfax, informează Reuters.

Noi restricții pentru fumătorii din Europa. Interdicții în Marea Britanie și Franța pentru a proteja copiii și mediul
Noi restricții pentru fumătorii din Europa. Interdicții în Marea Britanie și Franța pentru a proteja copiii și mediul

Se schimbă regulile pentru fumători. De astăzi, în Marea Britanie este interzisă vânzarea țigărilor electronice de unică folosință. Și în Franța vor fi restricții, dar de la 1 iulie.

Țara care poate îngenunchea industria auto globală în doar câteva săptămâni. Apelul producătorilor către Trump
Țara care poate îngenunchea industria auto globală în doar câteva săptămâni. Apelul producătorilor către Trump

Producătorii auto trag un semnal de alarmă privind un potenţial deficit de magneţi din pământuri rare din China, esenţiali pentru componente senzorii ABS, care ar putea forţa oprirea activităţii uzinelor auto în câteva săptămâni.

Recomandări
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.