Primul stat din Europa care ridică nivelul de alertă antiteroristă la "urgenţă de atac", după atentatul de la Moscova

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Gabriel Attal a anunţat duminică seara că ridică planul Vigipirate din Franţa - sistemul de alertă antiteroristă - la cel mai înalt nivel: "urgenţă atac", în urma atentatului de la Moscova revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

"Având în vedere revendicarea atentatului de către Statul Islamic şi ameninţările la adresa ţării noastre, am decis să ridicăm postura Vigipirate la cel mai înalt nivel: urgenţă de atac", a anunţat Gabriel Attal la X, la finalul unui consiliu de apărare care a avut loc la Palatul Elysée, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Planul Vigipirate fusese retrogradat la nivelul 2 ("securitate sporită - risc de atac") în ianuarie.

Sistemul z de alertă teroristă are trei niveluri, iar nivelul cel mai înalt este activat în urma unui atac în Franţa sau în străinătate sau atunci când se consideră că ameninţarea unui astfel de atac este iminentă.

Acest nivel permite măsuri de securitate excepţionale, cum ar fi intensificarea patrulelor forţelor armate în locuri publice precum gările, aeroporturile şi locurile religioase.

Citește și
atacatori moscova
VIDEO. Autorii masacrului din Moscova au fost duși în fața judecătorilor. Trei dintre ei și-au recunoscut faptele

Franţa este în această vară gazda Jocurilor Olimpice.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Atac la Putin după masacrul din Moscova:
Atac la Putin după masacrul din Moscova: "La Kremlin se știa. Au lăsat în mod deliberat să aibă loc atentatul terorist"

Bilanțul atacului de vineri seară, din Moscova, a ajuns la cel puțin 137 de morți și peste 180 de răniți.

VIDEO. Autorii masacrului din Moscova au fost duși în fața judecătorilor. Trei dintre ei și-au recunoscut faptele
VIDEO. Autorii masacrului din Moscova au fost duși în fața judecătorilor. Trei dintre ei și-au recunoscut faptele

Autorii masacrului din Moscova  soldat cu cel puțin 137 de morţi, au fost duși, duminică seara, în fața magistraților unui tribunal districtual din capitala Rusiei.  

Atac terorist la Moscova. Washingtonul subliniază că nu există „implicare ucraienană”
Atac terorist la Moscova. Washingtonul subliniază că nu există „implicare ucraienană”

Guvernul american a respins duminică existenţa unei „implicări ucrainene" în atacul armat de la Moscova, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a evocat o legătură cu Ucraina, relatează AFP

 

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.