Procesul de destituire a lui Trump a început în Senat. Când va fi anunțată decizia

×
Codul embed a fost copiat

În Senatul american a început procesul de destituire a președintelui Donald Trump, acuzat de abuz de putere şi de obstrucţionare a activităţii Congresului.

Prima zi de judecată, dintre cele șase care vor urma, a fost lungă și dominată de o dispută în privința modului în care vor decurge audierile. Republicanii, majoritari în Senat, au respins toate amendamentele democraților prin care încercau să forțeze Casa Albă să prezinte noi documente și, eventual, probe pentru destituirea lui Trump.

Înainte ca dovezile și argumentele împotriva președintelui Trump să fie prezentate în Senat, a fost o dispută în privința regulilor procesului, prezidat de liderul majorității republicane din Camera superioară, Mitch McConnell.

Adam Schiff, democrat din Camera Reprezentanților: „Să nu mai vorbim despre rezoluția lui Mc Connel și cât de evident incorectă este. Să nu mai vorbim despre cât este de, pardon de expresie, cu susul în jos: întâi să avem un proces și apoi să chemăm martorii”.

Democrații au încercat zadarnic să introducă o serie de amendamente, care ar fi obligat istrația Trump să prezinte anumite documente și ar fi impus audierea unor martori cheie.

Citește și
donald trump
Donald Trump a ajuns la Davos. Cu cine se va întâlni președintele american

Ted Cruz, senator: „Aceleași moțiuni redundante, la nesfârșit... Moțiunile sunt respinse!”

De la Davos, la 6.500 de kilometri depărtare de Washington, președintele a respins iarăși acuzațiile, cu binecunoscutul discurs: 'farsă', 'rușine', 'vânatoare de vrăjitoare'...

Donald Trump este acuzat de „abuz de putere și obstrucționarea Congresului”, pentru că ar fi încercat să pună presiunea asupra Kievului, încercând să obțină investigarea rivalului sau politic, Joe Biden, a cărui familiea avea afaceri în Ucraina.

Într-o conversație telefonică cu președintele ucrainean, Zelensky, Trump ar fi amenințat cu retragerea unui ajutor militar american pentru Ucraina, dacă nu obținea ce dorește.

Camera Reprezentanților, unde democrații dețin controlul, l-a pus sub acuzare. Însă, procesul s-a mutat acum în Senatul controlat de republicani.

Senatorii urmează să acționeze - în teorie cel puțin - ca jurați independenți. Numai că, cel mai probabil, votul final va urma liniile de partid și nu e de așteptat că președintele să fie destituit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Un deputat iranian oferă 3 milioane de dolari pentru asasinarea lui Donald Trump
Un deputat iranian oferă 3 milioane de dolari pentru asasinarea lui Donald Trump

Un deputat iranian a anunţat o recompensă de 3 milioane de dolari pentru "oricine îl omoară pe (preşedintele american Donald) Trump", a relatat agenţia semioficială ISNA, preluată marţi de Reuters.

Donald Trump a ajuns la Davos. Cu cine se va întâlni președintele american
Donald Trump a ajuns la Davos. Cu cine se va întâlni președintele american

Preşedintele american Donald Trump a sosit marţi la Davos pentru a participa la Forumul Economic Mondial.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.