Proteste masive ale fermierilor din Țările de Jos. Noile legi de mediu i-ar putea falimenta

fermeri în Țările de Jos la protest în Olanda - 1
AFP

Fermierii din Țările de Jos au blocat centrele de distribuție ale supermarketurilor în timpul unor mari proteste față de noile legi de mediu.

Legile privind emisiile de azot sunt menite să reducă efectele încălzirii globale care amenință viața oamenilor pe Pământ, dar probabil vor duce la falimentarea multor fermieri, potrivit Al Jazeera.

Pescarii s-au alăturat fermierilor care au protestat în Țările de Jos

Pescarii au blocat, luni, porturile într-o manifestare de sprijin pentru fermieri. Blocada a împiedicat feriboturile să navigheze către aproape toate insulele Wadden de pe coasta de nord a țării și a cauzat întârzieri îndelungate, potrivit companiilor de transport maritim.

Tot luni, fermierii au folosit tractoare și baloți mari de fân pentru a bloca intrările în centrele de distribuție a supermarketurilor, așa cum a avertizat asociația comercianților de alimente cu privire la blocajele în aprovizionare.

Acțiunea a fost anunțată în avans, fermierii cerând ca „întreaga țară să fie paralizată”.

Citește și
Vanuatu
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Și aeroporturile făcă pregătiri pentru blocaje ale căilor de acces. Traficul de-a lungul celei mai mari rețele rutiere dense a țării a fost raportat ca fiind normal.

Poliția a spus că va interveni dacă protestatarii se vor deplasa pentru a bloca accesul la aeroportul internațional Schiphol de lângă Amsterdam.

De ce s-au implicat fermierii olandezi în proteste violente față de legile de mediu

În ultimele săptămâni, fermierii olandezi s-au implicat ocazional în proteste violente față de legile de mediu menite să reducă emisiile de azot.

În timp ce alte sectoare, inclusiv construcțiile, au fost, de asemenea, afectate, măsurile de reducere a amoniacului generat de creșterea animalelor reprezintă o parte semnificativă a planurilor guvernamentale.

Emisiile de azot vor fi reduse cu peste 70% în zonele apropiate regiunilor de conservare a naturii. Potrivit estimărilor guvernamentale, acest lucru ar putea duce la închiderea a aproximativ 30% din fermele de animale.

O hotărâre din 2019 a celei mai înalte instanțe a țării a determinat guvernul să impună măsurile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Verona și Pisa se alătură zonelor din Italia care restricționează apa. Mai multe regiuni cer declararea stării de urgență
Verona și Pisa se alătură zonelor din Italia care restricționează apa. Mai multe regiuni cer declararea stării de urgență

Consumul de apă curentă va fi restricționat în orașele Verona și Pisa, din cauza celei mai grave secete în în ultimele decenii în Italia.

Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Premierul unei țări din Oceanul Pacific de Sud a avertizat că planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă din cauza crizei climatice.

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Liderii planetei trebuie să acționeze acum sau dezastrele climatice și meteorologice vor fi din ce în ce mai extinse și mai intense, a avertizat un ministru al Pakistanului.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.