Putin: "50.000 de soldaţi ruşi înrolaţi în urma mobilizării luptă în Ucraina". Ce fac restul rușilor chemați la război

Vladimir Putin
Profimedia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, luni, că 50.000 de soldaţi ruşi înrolaţi în cadrul mobilizării sale luptă, în prezent, în războiul din Ucraina.

 

Putin a mai spus că 80.000 de persoane se află ”în zona operaţiunii militare speciale” – expresia pe care Rusia îl foloseşte pentru războiul său din Ucraina – iar restul celor aproximativ 320.000 de persoane recrutate se află în tabere de antrenament în Rusia.

”În prezent, avem 50.000 în unităţile lor de luptă. Restul nu participă încă la lupte”, a declarat Putin, în timpul unei vizite în regiunea Tver, în afara Moscovei, potrivit Interfax, conform News.ro.

Putin a anunţat în luna septembrie o acţiune de ”mobilizare parţială” cu scopul de a convoca sute de mii de noi luptători pentru a-i trimite pe front, după ce Ucraina şi-a recucerit porţiuni mari de teritoriu într-o contraofensivă. Anunţul a declanşat un exod al câtorva sute de mii de ruşi şi proteste faţă de război în toată ţara.

Săptămâna trecută, Putin a declarat că, în total, 318.000 au fost chemaţi la luptă în cadrul mobilizării.

Citește și
zelenski
Zelenski, mesaj către Putin: „Noi suntem pregătiți pentru pace, pentru o pace corectă și echitabilă”

Rusia a pus capăt mobilizării parţiale la sfârşitul lunii octombrie, iar ministrul Apărării Serghei Şoigu a afirmat pe 28 octombrie că aproximativ 41.000 de luptători ruşi s-au alăturat deja unităţilor lor de luptă care se află în Ucraina.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Războiul lui Putin face „victime” și în Germania: mare parte din societate crede că Rusia ”trebuia” să invadeze Ucraina
Războiul lui Putin face „victime” și în Germania: mare parte din societate crede că Rusia ”trebuia” să invadeze Ucraina

Noile cercetări arată că ponderea germanilor care cred că Rusia „trebuia” să invadeze Ucraina ca răspuns la „provocarea NATO” a crescut cu 20% în ultimele șase luni, arată publicația Meduza.  

Zelenski, mesaj către Putin: „Noi suntem pregătiți pentru pace, pentru o pace corectă și echitabilă”
Zelenski, mesaj către Putin: „Noi suntem pregătiți pentru pace, pentru o pace corectă și echitabilă”

În discursul susținut cu ocazia „Zilei Unității Naționale”, Vladimir Putin a declarat apăsat că teritorii luate cu forța de Stalin de la România, Ungaria și Polonia fac acum parte din teritoriul Ucrainei.

Recomandări
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.