Putin a convocat Consiliul de Securitate la Moscova, în timp ce Occidentul dezbate ajutorul destinat Ucrainei

vladimir putin, generali
Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta despre situaţia campaniei militare în Ucraina.

În același timp, NATO şi ţările din Grupul de pentru Ucraina discutau despre asistenţa militară pentru Kiev la baza americană Ramstein din Germania, relatează EFE.

"În cadrul reuniunii a avut loc un schimb de opinii cu privire la operaţiunea militară specială. Ministrul apărării Serghei Şoigu i-a informat pe participanţi cu privire la vizita sa la statul major al operaţiunii la începutul săptămânii", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a da detalii.

Peskov a precizat că Vladimir Putin i-a informat pe membrii Consiliului de Securitate despre recentele sale convorbiri telefonice cu lideri străini.

De asemenea, "au fost discutate probleme actuale de pe agenda socială şi economică", a mai spus el.

Citește și
O escadrilă de avioane de vânătoare F-16 ale SUA se mută din Germania în România
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus

În acelaşi timp, după cum relatează Ukrainska Pravda, sisteme de rachete antiaeriene Panţîr-S1 au fost instalate nu doar pe clădiri oficiale din Moscova, ci şi în apropierea reşedinţei preşedintelui Vladimir Putin din Novo-Ogariovo, o suburbie a capitalei ruse.

Un astfel de sistem a fost observat la 10 km de reşedinţa oficială a liderului rus din afara Moscovei, conform publicaţiei menţionate.

Joi seara, potrivit site-ului independent de ştiri rusesc Meduza, au început să apără pe reţelele de social media înregistrări video cu sisteme de apărare antiaeriană pe acoperişurile unor clădiri şi spaţii din Moscova.

Împreună cu instalaţia din apropierea reşedinţei preşedintelui rus, sunt cunoscute cel puţin cinci locuri în care au fost amplasate astfel de sisteme.

Canalele ruse Telegram, precum şi experţi occidentali de la OSINT (Open Source Intelligence - Intelligence din surse deschise) au publicat imagini cu clădirea Ministerului rus al Apărării, în timp ce pe acoperiş era instalat un sistem Panţîr-S1, potrivit Agerpres.

În plus, pe reţelele de socializare au apărut imagini cu sisteme de rachete antiaeriene S-400 instalate în zona parcului naţional Losinîi Ostrov şi pe terenul Academiei Agricole Timiriazev din Moscova.

La sute kilometri distanţă, Grupul de pentru Ucraina, format din aliaţii occidentali ai Kievului, s-a reunit vineri la baza americană din Ramstein (Germania) pentru o reuniune ministerială axată pe solicitarea unui sprijin militar mai mare pentru această ţară împotriva Rusiei, inclusiv furnizarea de tancuri germane Leopard.

La această reuniune participă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, ministrul american al apărării, Lloyd Austin, şi ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov, precum şi omologi ai lor din Germania, Marea Britanie, Polonia etc.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus

Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, două avioane de vânătoare ale forţelor aeriene poloneze au intervenit în faţa unui avion Su-24 rus care "efectua manevre periculoase".

O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic
O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic

Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic, dublu faţă de TVA plătită pentru camerele de hotel.

Biserica Ortodoxă Rusă care sfințește războiul ”invadează” discret Bulgaria. Marșuri pentru obligativitatea religiei în școli
Biserica Ortodoxă Rusă care sfințește războiul ”invadează” discret Bulgaria. Marșuri pentru obligativitatea religiei în școli

O rețea-fantomă a Bisericii Ortodoxe Ruse conduse de patrarhiul Kiril, cel care a sfințit războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, devine din ce în ce mai influentă în Bulgaria, unde activează în principal în școli.

 

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.