Vladimir Putin dă asigurări că va folosi arma nucleară numai „ca mijloc de apărare”. Reacția Statelor Unite

vladimir putin
Shutterstock

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a ''înnebunit'' şi nu va folosi prima arma nucleară.

El a precizat că recurgerea la aceasta de către Moscova fiind posibilă doar ca răspuns la un atac, şi de asemenea, spre deosebire de SUA, Rusia nici nu va transfera astfel de arme la baze în alte ţări, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

''Nu am înnebunit, suntem conştienţi ce sunt armele nucleare'', a spus Putin la o reuniune prin videoconferinţă cu membri ai Consiliului rus pentru drepturile omului.

''Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc de apărare. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numeşte ''lovitura de represalii'': dacă suntem loviţi, lovim ca răspuns'', a indicat liderul de la Kremlin. ''Nu vom alerga în jurul lumii fluturând această armă ca pe o lamă de ras'', a adăugat el.

Cu toate acestea, Putin a remarcat faptul că ''ameninţarea unui război nuclear este în creştere''.

Citește și
pod kerci crimeea - 18
Analist: Crimeea este mult mai vulnerabilă decât ar vrea Rusia să pretindă

Doctrina militară a Rusiei prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra sa cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.

Întrebat despre desfăşurarea armelor nucleare tactice de către SUA în ţări europene, preşedintele rus a asigurat că ţara sa nu va transfera către nicio altă ţară din arsenalul său nuclear.

Oficiali occidentali au avertizat deja că, în cazul în care Rusia continuă să înregistreze eşecuri în campania militară din Ucraina, preşedintele Putin ar putea ordona folosirea armelor nucleare tactice. Bombe nucleare de mici dimensiuni, acestea pot fi folosite pe câmpul de luptă, pentru distrugerea unor obiective militare cum ar fi baze sau aeroporturi, dar posibil şi a unor localităţi.

SUA: Putin este "iresponsabil" când vorbeşte "cu uşurinţă" despre armă nucleară

SUA au calificat drept "iresponsabile" afirmaţiile făcute "cu uşurinţă" de către preşedintele rus Vladimir Putin, care a relativizat miercuri riscul recurgerii la armă nucleară în conflictul din Ucraina, relatează AFP.

Refuzând să-i răspundă direct lui Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Ned Price a subliniat că "orice discurs uşor despre armele nucleare este absolut iresponsabil", după ce preşedintele rus a sugerat că Rusia nu va folosi prima arma nucleară, ci doar "ca răspuns" la o posibilă lovitura inamică de acest tip pe teritoriul său.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Putin acuză Occidentul că a tratat Rusia ca pe un cetățean de mâna a doua, negându-i dreptul de a exista
Putin acuză Occidentul că a tratat Rusia ca pe un cetățean de mâna a doua, negându-i dreptul de a exista

„Rusia va lupta pentru a-și apăra interesele folosind toate mijloacele disponibile”, a spus din nou Vladimir Putin.

Analist: Crimeea este mult mai vulnerabilă decât ar vrea Rusia să pretindă
Analist: Crimeea este mult mai vulnerabilă decât ar vrea Rusia să pretindă

Analistul în apărare și securitate, Michael Clarke, este de părere că apariția lui Vladimir Putin la podul Kerci a avut ca scop transmiterea mesajului că peninsula Crimeea este apărată de Rusia, scrie SkyNews.

Putin a condus un autoturism pe podul restaurat care leagă Crimeea de Rusia | Video
Putin a condus un autoturism pe podul restaurat care leagă Crimeea de Rusia | Video

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat Podul Crimeei, iar viceprim-ministrul Marat Khusnullin i-a raportat despre lucrările de reparație, scrie publicația de propagandă Ria Novosti.

Explozii la două aerodromuri militare din Rusia, mai multe bombardiere strategice au fost avariate | Video
Explozii la două aerodromuri militare din Rusia, mai multe bombardiere strategice au fost avariate | Video

Cel puțin trei persoane au murit în explozii la două aerodromuri militare din Rusia, potrivit rapoartelor, scrie SkyNews. 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.