Putin vrea încetarea focului în Ucraina, dar încă nu are răspunsuri la întrebările-cheie, afirmă Kremlinul

După doi ani de „tăcere”, Putin și Sholz au vorbit din nou la telefon. Ce i-a cerut cancelarul german liderului de la Kremlin
IMAGO

Preşedintele Vladimir Putin susţine în continuare ideea unei încetări a focului în Ucraina, dar Rusia nu a primit încă răspunsuri la întrebările-cheie pe care le are cu privire la armistiţiul propus de istraţia preşedintelui american Donald Trump. 

Trump, care spune că doreşte să fie amintit ca un om al păcii, a declarat în repetate rânduri că doreşte ca războiul de peste trei ani din Ucraina să se încheie şi a avertizat cu privire la riscurile escaladării acestuia într-un război mondial între Statele Unite şi Rusia.

Luna trecută, Putin a declarat că Rusia sprijină, în principiu, propunerea SUA de încetare a focului în Ucraina, dar că luptele nu pot fi întrerupte până când nu sunt stabilite sau clarificate o serie de condiţii esenţiale. Kremlinul susţine că aceste întrebări nu au primit încă răspuns.

„Preşedintele Putin susţine ideea necesităţii unei încetări a focului, dar înainte de aceasta trebuie să se răspundă la o serie de întrebări”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Aceste întrebări sunt încă în aer; până acum nimeni nu a dat un răspuns la ele”, a adăugat el.

Citește și
fasia gaza
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni

Putin a declarat că orice acord de pace trebuie să rezolve ceea ce Moscova consideră a fi cauzele profunde ale conflictului: în esenţă, un război între Rusia şi Occident cu privire la viitorul Ucrainei şi extinderea post-sovietică a NATO către graniţele Rusiei.

Liderul de la Kremlin a declarat că încetarea focului ar trebui să garanteze că Ucraina nu se foloseşte pur şi simplu de acest răgaz pentru a se regrupa şi că ar trebui clarificate chestiuni-cheie privind verificarea armistiţiului.

Luni, Kremlinul a dat vina pentru lipsa de răspunsuri pe Kiev, despre care a spus că este incapabil să controleze o serie de „unităţi extremiste şi naţionaliste”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, la rândul său, că cerinţele lui Putin pentru o încetare a focului sunt nerealiste şi l-a acuzat pe liderul rus că doreşte să continue războiul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni

Mişcarea Hamas a transmis sâmbătă răspunsul la propunerea americană pentru armistiţiu în Fâşia Gaza, care include eliberarea a 10 ostatici răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie 2023.

Sfatul lui Trump pentru Macron, după palmele primite de la soție. La plecarea de la Casa Albă, Musk avea ochiul vânăt
Sfatul lui Trump pentru Macron, după palmele primite de la soție. La plecarea de la Casa Albă, Musk avea ochiul vânăt

Punând capăt controversatului său mandat de la Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, Elon Musk s-a retras din istrația Trump ca să-și vadă de afaceri.

Scandal medical în Europa. 67 de copii concepuți in vitro, expuși unui risc crescut de cancer din cauza tatălui lor
Scandal medical în Europa. 67 de copii concepuți in vitro, expuși unui risc crescut de cancer din cauza tatălui lor

67 de copii concepuţi in vitro între anii 2008 şi 2017 folosind sperma provenită de la un donator danez au un risc enorm de a face cancer în cursul vieții.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.