Qatar critică dur Israelul: ”Situaţia din regiune este critică în acest moment”. Ce spune despre cadoul oferit lui Trump

Prim-ministrul şi ministrul de externe al Qatarului, Mohamed bin Abdulrahman, a calificat marţi drept "inabil" comportamentul Israelului în Fâşia Gaza, dar şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, precum Liban şi Siria, transmite EFE.
"Situaţia din regiune este critică în acest moment. Am văzut că perpetuarea acestei campanii, cu aceste forme şi cu acest comportament, nu doar în Gaza, ci şi în Cisiordania, Liban şi Siria, devine inabilă", a spus Bin Abdulrahman la Doha, într-o discuţie în cadrul Forumului Economic din Qatar, care a început marţi şi va dura până joi.
Şeful diplomaţiei qatareze a făcut referire, astfel, la bombardamentele continue efectuate de Israel asupra mai multor zone din Liban - în special în sud - în pofida armistiţiului convenit cu gruparea şiită Hezbollah în noiembrie, precum şi la atacurile împotriva mai multor instalaţii din Siria, inclusiv în capitala Damasc.
Premierul Qatarului, a cărui ţară îndeplineşte rolul principal de mediator între Israel şi grupul islamist Hamas, împreună cu Egipt şi Statele Unite, a amintit că comunitatea internaţională şi, în special, ţările din Orientul Mijlociu doresc pacea.
"Cerem soluţii paşnice şi, dacă acest tip de comportament nu se opreşte, el nu va face decât să crească mânia în rândul populaţiei din regiune. Acest lucru va legitima actorii non-statali şi va hrăni naraţiunea extremismului şi a terorismului"' a avertizat Bin Abdulrahman.
Toate ţările arabe din Orientul Mijlociu au denunţat şi condamnat intervenţiile militare ale Israelului în Fâşia Gaza, în Liban şi Siria, pe care le califică drept o încălcare a suveranităţii, în timp ce au acuzat Occidentul că acordă "impunitate" Israelului.
Pe de altă parte, vorbind despre oferta de a dărui preşedintelui american, Donald Trump, un Boeing ca avion prezidenţial, Mohamed bin Abdulrahman a dat asigurări că aceasta este ceva "normal, care se întâmplă între aliaţi", şi nu o "mită".
"Controversa care se generează ca urmare a acestui lucru, ceea ce eu numesc un schimb între două ţări... Baza acestei alianţe, planul, este o tranzacţie a Ministerului Apărării, Departamentul Apărării, care se desfăşoară cu totală transparenţă şi face parte din cooperarea pe care am menţinut-o mereu, împreună, de-a lungul zecilor de ani. O văd ca pe ceva normal care se întâmplă între aliaţi", a afirmat Bin Abdulrahman.
El şi-a exprimat surprinderea în legătură cu faptul că unii cred că aceasta "ar putea fi considerată o mită sau ceva prin care Qatarul vrea să cumpere influenţă în această istraţie".
"Sincer, nu văd nicio raţiune validă pentru asta şi cred că există o mare problemă a unei neînţelegeri sau, din păcate, a unor sabotori care încearcă să prezinte Qatarul drept o ţară care încearcă să cumpere în acest fel", a declarat premierului Qatarului.
Şeful diplomaţiei din Qatar a afirmat că, "în prezent, are loc o revizuire legală adecvată între cele două departamente" şi că "încă nu s-a întâmplat nimic", făcând referire la potenţiala tranzacţie.
El a clarificat că SUA "trebuiau să accelereze (procesul pentru a obţine) un Air Force One temporar şi Qatarul are capacitatea de a oferi acest lucru". Din acest motiv, Qatar a făcut "un pas înainte şi, practic, multe naţiuni au dăruit multe lucruri Statelor Unite, fără a le compara cu Statuia Libertăţii", a afirmat el, ceea ce a provocat râsete în rândul publicului conferinţei.
Preşedintele american a scris pe reţeaua sa Social Truth că avionul este un "dar fără costuri" şi a asigurat că va fi un înlocuitor temporar pentru Air Force One şi că va fi predat bibliotecii sale prezidenţiale după încheierea mandatului, dar a negat că va zbura în avion în acel moment.
Democraţii şi mai mulţi republicani influenţi, care în mod normal sunt susţinători fervenţi ai preşedintelui, şi-au exprimat opoziţia faţă de un posibil acord din motive etice, ceea ce a deschis o profundă polemică în SUA şi aproape că a umbrit recentul său turneu în Orientul Mijlociu.
CNN a raportat, citând surse familiarizate cu discuţiile, că executivul preşedintelui Trump a fost cel care a at iniţial Qatarul pentru a achiziţiona un Boeing 747, care ar putea fi folosit ca Air Force One, dorind un avion de înlocuire mult mai rapid.