Qatarul se declară consternat de comentariile premierului Netanyahu la adresa rolului său de mediator în războiul din Gaza

Benjamin Netanyahu
Agerpres

Qatarul s-a declarat "consternat" miercuri seară de declaraţiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care, potrivit unui canal israelian, a apreciat drept "problematic" rolul emiratului ca mediator în actualul război din Fâşia Gaza, informează AFP

În timpul unei întâlniri de la începutul acestei săptămâni cu familiile ostaticilor israelieni din Fâşia Gaza, premierul Netanyahu a pus sub semnul întrebării Qatarul care, împreună cu Statele Unite şi Egipt, a favorizat convenirea unui armistiţiu de o săptămână, la sfârşitul lunii noiembrie, care a permis în special eliberarea a aproximativ o sută de ostatici din mâinile Hamas.

"Nu mă auziţi mulţumind Qatarului (...) care, în esenţă, nu este diferit de Naţiunile Unite sau de Crucea Roşie şi care este încă şi mai problematic. Nu îmi fac nicio iluzie în privinţa lor", le-a spus Netanyahu familiilor, potrivit unei înregistrări audio obţinute de Canal 12.

"Ei (Qatarul) au mijloacele de a face presiune (asupra Hamas). Şi de ce? Pentru că îl finanţează", a adăugat Benjamin Netanyahu, care s-a declarat "foarte supărat" de decizia Washingtonului de a reînnoi pentru zece ani un acord privind menţinerea prezenţei militare americane în această ţară.

"Suntem consternaţi de comentariile atribuite prim-ministrului israelian de diferite instituţii de presă cu privire la rolul de mediere al Qatarului. Dacă aceste comentarii chiar sunt adevărate, ele sunt iresponsabile şi dăunătoare eforturilor de a salva vieţi nevinovate", a declarat pe X purtătorul de cuvânt al diplomaţiei qatareze Majed Al-Ansari.

Citește și
Antonio Guterres
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Qatarul, Egipt şi Statele Unite încearcă în prezent să medieze pentru a se ajunge la un nou armistiţiu în Fâşia Gaza, care să permită eliberarea celor peste 130 de ostatici şi accesul mai multor ajutoare umanitare destinate populaţiei civile.

"Dacă remarcile raportate se vor dovedi adevărate, premierul israelian nu face decât să obstrucţioneze şi să submineze procesul de mediere, din motive care par să îi servească mai mult cariera politică" decât pe "ostaticii israelieni", a subliniat Al-Ansari, adăugând că Benjamin Netanyahu trebuie, de asemenea, să înceteze să mai fie "preocupat de relaţiile strategice ale Qatarului cu Statele Unite".

Qatarul găzduieşte Comandamentul central pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (CENTCOM) al armatei americane la baza militară Al-Udeid şi permite navelor marinei americane care patrulează în regiunea Golfului să andocheze în mod regulat.

Emiratul găzduieşte, de asemenea, conducerea politică a mişcării islamiste palestiniene Hamas şi a acordat în ultimii ani ajutoare de sute de milioane de dolari populaţiei din Fâşia Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după atacurile cu drone, dar afirmă că va negocia
Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după atacurile cu drone, dar afirmă că va negocia

Rusia a acuzat vineri Ucraina de lansarea unui val masiv de atacuri cu drone împotriva unor ţinte pe care le-a calificat drept 'non-militare' din Moscova şi din alte regiuni ale Federaţiei Ruse în ultimele trei zile.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.