Răsturnare de situație. Rusii spun că o rachetă de apărare aeriană ucraineană a căzut de fapt peste spitalul de copii

Kiev, Ucraina
AFP

Ministerul rus al Apărării susține că în dimineața zilei de 8 iulie a lovit instalațiile industriei militare ucrainene și bazele aeriene ale Forțelor Armate ucrainene, informează publicația independentă Meduza.

Acest lucru a fost făcut ca răspuns la „încercările regimului de la Kiev de a provoca pagube energiei și instalațiilor economice rusești”, a spus departamentul militar.

„Obiectivele au fost atinse. Țintele desemnate au fost lovite”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării.

Anterior, autoritățile ucrainene au declarat că, pe 8 iulie, armata rusă a atacat în mod deliberat infrastructura civilă din Kiev, în special, distrugând mai multe clădiri rezidențiale înalte, precum și una dintre clădirile spitalului de copii Okhmatdyt.

„Declarațiile reprezentanților regimului de la Kiev cu privire la o presupusă lovitură intenționată cu rachete a Rusiei asupra țintelor civile sunt absolut neadevărate”, susține la rândul său Ministerul rus al Apărării.

Citește și
carabinieri
Un italian a fost arestat, fiind suspect că a ucis-o pe românca de 35 de ani care lucra în secret ca escortă

„Fotografiile și înregistrări video publicate de la Kiev confirmă în mod clar faptul că a fost distrusă din cauza căderii unei rachete ucrainene de apărare aeriană lansată dintr-un sistem de rachete antiaeriene din oraș.”

În urma atacului rus de la Kiev, zece persoane au fost ucise, iar în întreaga țară, din cauza bombardamentelor rusești din 8 iulie, cel puțin 21 au fost uciși și 68 au fost răniți.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Un italian a fost arestat, fiind suspect că a ucis-o pe românca de 35 de ani care lucra în secret ca escortă
Un italian a fost arestat, fiind suspect că a ucis-o pe românca de 35 de ani care lucra în secret ca escortă

Procurorii l-au reținut pe principalul suspect în cazul uciderii unei românce de 35 de ani, în urmă cu 4 zile, în Italia.

Reacția dură a Beijingului la decizia SUA privind vizele studenților chinezi: „O practică politică și discriminatorie”
Reacția dură a Beijingului la decizia SUA privind vizele studenților chinezi: „O practică politică și discriminatorie”

China a calificat drept „irațională” decizia SUA de a anula vizele studenților chinezi, după anunțul făcut de secretarul de stat american Marco Rubio, potrivit AFP.

Astronauţii blocați timp de 9 luni în spaţiu au finalizat programul de recuperare după revenirea pe Terra. ”A fost nebunie”
Astronauţii blocați timp de 9 luni în spaţiu au finalizat programul de recuperare după revenirea pe Terra. ”A fost nebunie”

Butch Wilmore și Suni Williams, astronauții blocați anul trecut pe ISS din cauza defecțiunilor capsulei Starliner, au finalizat recuperarea fizică și s-au întors la activitățile din cadrul Boeing și NASA, potrivit Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.