Rata mortalității coronavirusului a depășit estimările OMS. Câte persoane au murit până acum

×
Codul embed a fost copiat

Organizația Mondială a Sănătății a confirmat că, pe plan global, rata mortalității Covid-19 a ajuns la 3,4%, peste estimările inițiale.

Prin comparație, gripa sezonieră ucide, în toată lumea, 0,1% dintre cei infectați. Italia, a raportat cel de al 79-lea deces, depășit Iranul în privinţa cazurilor fatale.

Numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirusul din China a trecut de 93.000, în peste 80 de țări. Numărul deceselor raportate, la nivel global, a ajuns la 3.190.

zii fură măști sanitare din spitale

 

Furate în serie din spitale, solicitate cu insistenta de medici, rechiziţionate de preşedinte - măştile de protecţie sunt în centrul atenţiei în Franţa, într-un moment în care epidemia de coronavirus se intensifică.

Citește și
Elon Musk face angajări pentru DOGE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Peste 10.000 de măşti sanitare au fost furate din spitale - numai la Paris şi Marsilia. Preşedintele Emmanuel Macron a decis rechiziţionarea acestor echipamente de protecţie, pentru a descuraja specula şi a evita penuria. De asemenea, ministrul z al Finaţelor a anunţat că guvernul va reglementa preţul pentru gelurile antibacteriene.

Emmanuel Macron: "În aceste vremuri în care trăim şi în care vom mai continua să trăim, pentru că am intrat într-o etapă care va dura câteva săptămâni sau probabil luni, este esenţial să avem claritatea, capacitatea de revenire, calmul şi determinarea pentru a reduce, în primul rând, epidemia, ceea ce şi facem, apoi să o combatem."

Italia este cea mai grav afectată ţară din Europa

 

Italia rămâne cea mai grav afectată ţară din Europa. Şi a depăşit Iranul la numărul deceselor provocate de Covid19. Autorităţile iau în considerare instituirea unei noi "zone roşii" de carantină, în apropiere de Bergamo.

Angelo Borrelli, directorul serviciului de protecţie civilă: "Aceasta este o săptămână crucială pentru a vedea cum se va răspândi infecţia în ţară."

Deocamdată, în fața marilor spitale din nordul țării sunt instalate corturi în care se poate face o triere a persoanelor suspectate de îmbolnăvire.

Banca Centrală a SUA a apăsat butonul de panică

 

Rezerva federală, banca centrală a Americii, a apăsat butonul de panică pentru epidemia de coronavirus. Aşa interpretează analiştii decizia-surpriza de reducere a dobânzii de politica monetară, cu o jumătate de procent.

Jerome Powell, președintele Rezervei Federale: „Asistăm la o răspândire extinsă a virusului. A început să se răspândească și aici în Statele Unite. Însă pentru noi, ce contează în primul rând nu este epidemiologia, ci riscurile asupra economiei. Am sesizat un risc din perspectivă economică și am alest să acționăm.

A fost o decizie de urgenţă a Rezervei Federale, luată pentru prima dată de la criza finaciară dintre 2007 - 2008.

În Coreea de Sud sunt peste 5.300 de cazuri de Covid confirmate, cele mai multe în afara Chinei. Şi mai bine de 30 de decese.

Armata a fost mobilizată pentru dezinfectarae generală a capitalei, Seul.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, s-a întâlnit miercuri la Pentagon cu miliardarul Elon Musk. Pentru magnatul apropiat de preşedintele Donald Trump a fost a doua vizită la sediul Departamentului Apărării Statelor Unite.

Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini
Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini

Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că l-a ales pe generalul de divizie David Zini drept viitorul şef al Agenţiei de securitate internă (Shin Bet), sfidând interdicţia impusă cu o zi înainte de procuroarea generală a statului, relatează AFP.

 

Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970
Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970

Parlamentul danez a adoptat joi o lege care creşte vârsta de pensionare la 70 de ani începând cu 2040, de la 67 de ani, cât este în prezent, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.