Reacția lui Putin când aliații săi au venit în Rusia și l-au îndemnat să oprească escaladarea luptelor în Ucraina

Vladimir Putin
IMAGO

Vladimir Putin a "primit favorabil" ofertele de mediere din partea unor ţări membre ale BRICS în conflictul din Ucraina şi a menţionat în acelaşi timp succesele armatei ruse pe front, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Numeroase ţări şi-au exprimat dorinţa de a contribui mai intens la procesul de reglementare, declarându-se pregătite să joace rolul de mediator, ceea ce a fost primit favorabil de preşedintele rus", a spus Peskov într-o declaraţie de presă făcută în cadrul summitului BRICS de la Kazan, în Rusia, potrivit AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţiile de presă ruse, Vladimir Putin vede o "dinamică pozitivă pe front" pentru soldaţii săi în Ucraina.

"Criza" ucraineană a figurat în toate întâlnirile bilaterale ale lui Putin la summitul BRICS, a indicat Peskov, citat de DPA.

În cadrul acestor întrevederi, Putin "a subliniat lipsa de dorinţă a părţii ucrainene de a se angaja în orice fel de discuţii şi impulsul foarte, foarte bun pentru forţele armate ruse pe front", a afirmat Peskov, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de Agerpres.

Citește și
Giovanni Brusca
Un temut asasin din Italia care a ucis mai multe persoane și a detonat o bombă pentru a ucide un judecător a fost eliberat

Peskov a declarat că Putin a discutat individual cu liderii Chinei, Indiei, Africii de Sud şi Egiptului în prima zi a summitului, marţi.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, s-a exprimat împotriva unei "escaladări a luptelor" în Ucraina, în timp ce premierul Indiei, Narendra Modi, a insistat asupra dialogului şi a căii diplomatice de reglementare.

În acest moment, poziţiile Moscovei şi Kievului par ireconciliabile, luptele făcând ravagii şi posibilele negocieri de pace rămânând ipotetice, la 32 de luni de la începutul asaltului rusesc.

Rusia controlează în prezent mai puţin teritoriu în Ucraina decât în primele zile după începerea invaziei pe scară largă în februarie 2022. Cu toate acestea, de luni de zile, trupele ruse câştigă teren în estul Ucrainei, în faţa unei armate ucrainene tot mai epuizate, ducând lipsă deopotrivă de oameni şi arme suficiente.

Avansul Rusiei a stagnat recent, în parte din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteorologice şi a dificultăţilor tot mai mari în înlocuirea pierderilor.

Potrivit Kremlinului, peste 20 de lideri internaţionali, în principal din Africa, America Latină şi Asia, s-au reunit în oraşul Kazan, în republica rusă Tatarstan, pentru summitul BRICS, care se desfăşoară până joi.

Membrilor iniţiali ai BRICS, Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - de la care provine abrevierea blocului -, li s-au alăturat în acest an Iranul, Egiptul, Etiopia şi Emiratele Arabe Unite.

Preşedintele rus vrea să transforme BRICS într-o contrapondere la Occident. El spune că alianţa se ocupă de politica de securitate, precum şi de chestiuni economice şi financiare.Membrii BRICS împărtăşesc aceleaşi valori şi contribuie la stabilitatea şi securitatea în lume, a afirmat Putin.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Un temut asasin din Italia care a ucis mai multe persoane și a detonat o bombă pentru a ucide un judecător a fost eliberat
Un temut asasin din Italia care a ucis mai multe persoane și a detonat o bombă pentru a ucide un judecător a fost eliberat

Giovanni Brusca, temut asasin al mafiei Cosa Nostra, care a ucis peste 150 de persoane și a detonat bomba ce l-a omorât pe judecătorul Giovanni Falcone, este acum liber, după 25 de ani de închisoare și patru de eliberare condiționată, potrivit EFE.

O adolescentă a murit după ce a mâncat o prăjitură pe care a primit-o cadou, cu un bilet de dragoste atașat
O adolescentă a murit după ce a mâncat o prăjitură pe care a primit-o cadou, cu un bilet de dragoste atașat

O adolescentă de 17 ani din orașul Itapecerica, Brazilia, a murit după ce a consumat o prăjitură primită împreună cu un bilet scris de mână. Pe bilet era scris: „O surpriză pentru cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată”.

Dronele au schimbat fața războiului din Ucraina. Kievul vrea să producă 2,5 milioane de aparate doar în acest an
Dronele au schimbat fața războiului din Ucraina. Kievul vrea să producă 2,5 milioane de aparate doar în acest an

Dronele au schimbat modul în care se poartă războiul din Ucraina. Atacul lansat de Kiev adânc în interiorul teritoriului rusesc și reușitele anterioare au determinat armatele din toată lumea să investească în aceste arme.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.