Recompensa primită de cei doi scafandri englezi care au ajutat la salvarea copiilor blocați în peșteră

scafandri
Daily Mail

Scafandrii britanici care au participat la salvarea celor 12 băieți și a antrenorului lor din peștera din Thailanda au transmis un mesaj emoționant înainte de zborul spre casă.

Jason Mallinson, în vârstă de 50 de ani, și colegul său, John Volanthen, în vârstă de 47 de ani, au fost întâmpinați cu aplauze pe aeroportul din Bangkok înainte de zborul spre Marea Britanie.

Suntem foarte bucuroși că i-am putut scoate în viață”, a spus Jason Mallinson, înainte de a-i avertiza pe copii să fie ”mai atenți pe viitor”.

Cei doi salvatori au fost așteptați pe aeroport de ministrul Transporturilor din Thailanda, acolo unde au primit medalii și diplome semnate de primul ministru.

Luați în considerare că biletele spre Thailanda vor fi de acum gratuite pentru voi în orice moment”, a transmis Arkhom Termpittayapaisith, ministru al Transporturilor, potrivit Daily Mail

Citește și
copii thailanda
Gestul emoționant făcut de tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda

Primul ministru a cerut să vă acordăm aceste lucruri. Vă mulțumim foarte mult pentru efortul dumneavoastră. A fost o mare salvare și vă apreciem foarte mult. Acum, amândoi veți fi întotdeauna bineveniți aici, oricând. Aveți mulți prieteni aici”, a transmis ministrul thailandez în momentul în care le-a înmânat diplomele și medaliile.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Povestea micului erou din peşteră. Băiatul a fost singurul capabil să vorbească în engleză cu salvatorii
Povestea micului erou din peşteră. Băiatul a fost singurul capabil să vorbească în engleză cu salvatorii

Are doar 14 ani şi a fost erou pentru colegii săi, cu care a rămas blocat în peştera pentru 17 zile. Băiatul din Myanmar a fost cel care a putut comunica în limba engleză cu echipa de salvatori.

Gestul emoționant făcut de tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda
Gestul emoționant făcut de tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda

Tatăl unuia dintre copiii blocați în peștera din Thailanda s-a rugat, pe toată perioada cât fiul său se afla în peșteră, și i-a ajutat, zilnic, pe salvatori.

Ce s-a întâmplat în peștera din Thailanda după ce au fost scoși cei 12 băieți și antrenorul lor
Ce s-a întâmplat în peștera din Thailanda după ce au fost scoși cei 12 băieți și antrenorul lor

O oră a făcut diferenţa între viaţă şi moarte pentru ultimii 4 băieţi şi antrenorul lor, scoşi marți din peştera din Thailanda.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.