Regele Charles al III-lea şi Camilla, regina consoartă, vizitează Irlanda de Nord

camilla, regele charles
AFP

Regele Charles al III-lea va efectua, marţi, prima sa vizită în Irlanda de Nord în calitate de monarh, în cadrul unui turneu în Marea Britanie.  

Regele se va întâlni cu liderii partidelor de la Stormont şi va primi un mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui adunării. Camilla, regina consoartă, îl va însoţi.

Premierul Liz Truss se va alătura cuplului regal la o slujbă religioasă în Belfast, conform BBC. 

Când Regele Charles şi Camilla vor sosi, marţi, la Belfast City Airport, vor fi întâmpinaţi de secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, de directorul executiv al aeroportului, de locotenentul din Belfast şi de câţiva elevi.

Mii de oameni au stat la coadă toată noaptea pentru a trece pe lângă sicriul regretatei regine, care a fost expus publicului timp de 24 de ore la Catedrala St Giles din Edinburgh.

Citește și
Regele Charles al III-lea
Regele Charles al III-lea, prima vizită ca monarh pe teritoriul Marii Britanii

Ulterior, sicriul va fi transportat cu avionul la Londra, înainte de înmormântarea de luni.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Articolul face parte din:

Sicriul Reginei Elisabeta a ajuns la Palatul Buckingham. Cortegiul funerar a fost întâmpinat de Familia Regală

Citește și...
Discursul Regelui Charles III în Parlamentul Scoțian. Îi va pasa titlurile sale scoțiene fiului William
Discursul Regelui Charles III în Parlamentul Scoțian. Îi va pasa titlurile sale scoțiene fiului William

Regele Charles III a răspuns condoleanțelor ce i s-au oferit în Holyrood de către prim-ministrul scoțian, Nicola Sturgeon.

Regele Charles al III-lea, prima vizită ca monarh pe teritoriul Marii Britanii
Regele Charles al III-lea, prima vizită ca monarh pe teritoriul Marii Britanii

Regele Charles al III-lea a făcut prima sa vizită în calitate de monarh la Westminster, sediul parlamentului britanic.  

Cadoul primit de regele Charles de la fiii săi, prinții Harry și William. A fost observat la semnarea declarației de monarh
Cadoul primit de regele Charles de la fiii săi, prinții Harry și William. A fost observat la semnarea declarației de monarh

Regele Charles a semnat declarația care îl face oficial noul monarh folosind cerneală dintr-un vas dăruit de fiii săi, Prințul William și Prințul Harry.

Castelul Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, locul de unde Charles al III-lea își trage rădăcinile
Castelul Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, locul de unde Charles al III-lea își trage rădăcinile

Transilvania se numără printre locurile unde are rădăcini familia britanică. Stră-stră-străbunica Regelui Charles al III-lea, Claudia Rhedey, s-a născut într-un castel din județul Mureș.

Proclamarea regelui Charles al III-lea, însoţită de un ritual vechi de secole. Imagini memorabile surprinse în Londra
Proclamarea regelui Charles al III-lea, însoţită de un ritual vechi de secole. Imagini memorabile surprinse în Londra

În timp ce supușii britanici își plâng regina, la Londra au fost martorii unei ceremonii istorice transmise pentru prima dată live. Noul suveran Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege de către Consiliul de Succesiune.  

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.