Regele Charles, prima apariție importantă după diagnosticul de cancer. Suveranul asistă la slujba de Paşte. GALERIE FOTO

Regele Charles
Getty

Regele Charles al III-lea, foarte discret după anunţul diagnosticării unui cancer, a asistat duminică la slujba de Paşte, în Capela St. George, la Windsor, împreună cu alţi membri ai familiei regale.

Charles, în vârstă de 75 de ani, care purta un pardesiu închis la culoare, a zâmbit, a salutat cu un gest cu mâna şi a părut să glumească la coborârera din maşină, împreună cu soţia sa, Camilla, în faţa capelei, situată la aproximativ 40 de kilometri vest de Londra.

Suveranul britanic şi-a anulat toate angajamentele oficiale publice după anunţarea bolii, însă continuă să îndeplinească anumite funcţii oficiale şi să ia parte la reuniuni restrânse cu premierul Rishi Sunak.

Apariţia regelui de Paşte era foarte aşteptată de către supuşii săi, veniţi să-l salute în număr mare.

Ducele şi ducesa de Edinburgh, fiul lor, James, prinţesa Anne şi soţul acesteia Timothy Laurence, dar şi ducesa de York au sosit înaintea regelui şi reginei.

Citește și
Familia regală britanică
Neliniște în familia regală britanică. Problemele de sănătate, scandalurile şi neînţelegerile pun presiune pe familie

Prinţul Andrew nu a venit însă la această slujbă.

În timpul slujbei, regele urma să stea departe de familia regală. Potrivit unor observatori este vorba despre o măsură de precauţie, în vederea evitării vreunei infecţii.

Potrivit unei majorităţi a specialiştilor în regalitatea, prezenţa regelului la slujba de duminică este un semn încurajator cu privire la sănătatea suveranului şi o modalitatea de a arăta că familia este unită.

Într-un mesaj audio înregistrat anterior şi difuzat joi, la o slujbă la Catedrala din Worcester, în centrul Angliei, Charles al III-lea a subliniat importanţa prieteneiei ”mai ales în momentele dificile”.

”Avem mare nevoie şi obţinem mult bine de la cei care ne întind mâna prieteniei, mai ales în momentele dificile”, sublinia suveranul.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ce se întâmplă cu Regele Charles și cu Prințesa Kate de Paște, după ce au fost diagnosticați cu cancer
Ce se întâmplă cu Regele Charles și cu Prințesa Kate de Paște, după ce au fost diagnosticați cu cancer

Regele Charles nu va sta lângă familia sa de Paște pentru a-și proteja sănătatea, el fiind sub tratament pentru cancer.

Neliniște în familia regală britanică. Problemele de sănătate, scandalurile şi neînţelegerile pun presiune pe familie
Neliniște în familia regală britanică. Problemele de sănătate, scandalurile şi neînţelegerile pun presiune pe familie

Regele Charles urmează să apară duminică pentru prima dată în public la un eveniment regal după diagnosticul de cancer.

Regele Charles, mesaj înaintea Sărbătorilor Pascale: Avem nevoie de cei care întind mâna prieteniei, mai ales în clipe grele
Regele Charles, mesaj înaintea Sărbătorilor Pascale: Avem nevoie de cei care întind mâna prieteniei, mai ales în clipe grele

Regele Charles promite din nou că va sluji poporul, aşa cum a jurat la încoronarea sa de anul trecut, într-un mesaj transmis cu ocazia ceremoniilor tradiţionale care au loc în Joia Mare, relatează Reuters.

Prima apariție publică oficială a regelui Charles, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Cum a apărut Majestatea Sa | FOTO
Prima apariție publică oficială a regelui Charles, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Cum a apărut Majestatea Sa | FOTO

Regele Charles avut recent o întâlnire cu liderii religioși, în prima apariție publică oficială de la aflarea diagnosticului de cancer. Este, de altfel, și prima apariție a regelui după vestea despre cancerul lui Kate Middleton.

 

Regele Charles va fi prezent la slujba de Paște. Decizia prințului William, după ce soția sa, Kate, a anunțat că are cancer
Regele Charles va fi prezent la slujba de Paște. Decizia prințului William, după ce soția sa, Kate, a anunțat că are cancer

Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla vor participa la slujba din duminica Paştelui de la Capela St George de la Castelul Windsor, a confirmat Palatul Buckingham, informează BBC.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.