Regele Thailandei a redat titlurile oficiale concubinei sale, la un an de la anulare

×
Codul embed a fost copiat

Regele Thailandei îi acordă o a doua șansă concubinei sale. I-a redat titlurile oficiale pe care i le-a anulat anul trecut, după ce aceasta a subminat autoritatea reginei.

Potrivit unui comunicat dat de Palatul Regal din Bangkok, consoarta monarhului a fost pedepsită pentru că „a încercat să se ridice la același statut cu regina".

Controversatul Rama al zecelea, cum mai este numit regele Thailandei, a numit-o anul trecut pe fosta lui gardă de corp drept „Nobilă Consoartă Regală".

Ceremonia a avut loc chiar în faţa reginei Suthida, cu care avea să se căsătorească oficial două luni mai târziu.

Regele Thailandei, care în prezent își petrece cea mai mare parte a timpului în Germania, a divorţat de trei ori şi are şapte copii.

Citește și
închisoare
Proprietarii unui restaurant thailandez, condamnați la 1.446 de ani de închisoare. Cum a fost posibil
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Specia pe cale de dispariție care ar putea fi salvată datorită pandemiei de coronavirus
Specia pe cale de dispariție care ar putea fi salvată datorită pandemiei de coronavirus

Pandemia de coronavirus a pus pe butuci turismul din Thailanda, însă absenţa turiştilor s-a dovedit a fi o adevărată binefacere pentru puii de ţestoasă.

Proprietarii unui restaurant thailandez, condamnați la 1.446 de ani de închisoare. Cum a fost posibil
Proprietarii unui restaurant thailandez, condamnați la 1.446 de ani de închisoare. Cum a fost posibil

Doi proprietari ai unui restaurant din Thailanda au fost condamnați la câte 1.446 de ani de închisoare fiecare, pentru fraudarea clienților.

Obiceiul sexual bizar al unui tânăr. Motivul pentru care a furat sute de perechi de papuci de la vecinii lui
Obiceiul sexual bizar al unui tânăr. Motivul pentru care a furat sute de perechi de papuci de la vecinii lui

Un tânăr din Thailanda a fost arestat, după ce a furat peste 100 de papuci de la vecini, pentru a întreține relații sexuale cu ei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.