Regimul al-Assad îi ajută pe jihadiştii ISIS să scape. Acordul semnat în secret

irakieni cu steagul ISIS
Getty

Autobuzele transportând luptătorii Statului Islamic din Damasc au plecat sâmbătă noapte.

Jihadişti ai grupării Stat Islamic (SI), înconjuraţi în ultima enclavă din sudul Damascului de forţele regimului sirian, au început să fie evacuaţi duminică spre zona deşertică din Siria, în urma unui acord de retragere, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), deşi presa de stat a dezminţit o astfel de înţelegere şi a relatat că trupele guvernamentale luptă în continuare pentru eliminarea totală a jihadiştilor, transmit AFP şi Reuters.

'Şase autobuze au intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona de sub controlul SI pentru a transporta combatanţi ai grupării şi familiile lor, înainte de a se îndrepta în zori spre badia siriană (deşert)', unde Statul Islamic mai deţine câteva teritorii, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

'Autobuzele sunt acum în dreptul oraşului Palmyra (centru)' şi se îndreaptă spre centrul Siriei, a precizat el.

Aceste prime evacuări au loc în urma intrării în vigoare, sâmbătă, a unei încetări a focului între forţele regimului lui Bashar al-Assad şi SI, afirmă OSDO.

Citește și
raqqa
Dezvăluirile unui fost asasin al grupării ISIS. ”Am ucis peste o sută de oameni. Nu îmi pare rău”

Acordul se referă mai ales la combatanţii SI prezenţi în tabăra palestiniană de la Yarmouk, devenită cartier al Damascului, şi la districtul Tadamoun, conform OSDO.

Media de stat din Siria au dezminţit evacuarea unui alt cartier, Hajar al-Aswad, dar nu au făcut referire expresă la situaţia din Yarmouk şi Tadamoun.

'În această dimineaţă, alte autobuze au intrat în tabăra Yarmouk, 26 sunt acum staţionate în interior', a declarat Abdel Rahmane, menţionând că 'majoritatea persoanelor de la bordul autobuzelor sunt, deocamdată, civili'.

Această operaţiune intervine la mai puţin de 24 de ore după intrarea în vigoare a unei încetări a focului în regiunea controlată de SI.

Regimul sirian a lansat la 19 aprilie o ofensivă de anvergură împotriva ultimului bastion al SI în sudul Damascului, vizând preluarea controlului în cartierele Tadamoun, Hajar al-Aswad, Qadam, precum şi în tabăra palestiniană Yarmouk.

Ciocnirile s-au soldat cu 62 de morţi din rândul civililor şi 484 printre combatanţi, printre care 251 din cadrul forţelor regimului, a indicat OSDO.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Reuters: Patru comandanţi din ISIS, prinşi în Irak cu ajutorul mobilului unui consilier al lui al-Baghdadi
Reuters: Patru comandanţi din ISIS, prinşi în Irak cu ajutorul mobilului unui consilier al lui al-Baghdadi

Patru comandanţi din cadrul Statului Islamic au fost prinşi în Irak cu ajutorul telefonului mobil al unui consilier al lui al-Baghdadi.

Dezvăluirile unui fost asasin al grupării ISIS. ”Am ucis peste o sută de oameni. Nu îmi pare rău”
Dezvăluirile unui fost asasin al grupării ISIS. ”Am ucis peste o sută de oameni. Nu îmi pare rău”

De 7 ani, Siria este în război. Guvernul președintelui Bashar al-Assad s-a luptat atât cu grupările rebele, cât și cu jihadiștii Statului Islamic. Orașul nordic Raqqa a fost un loc cheie unde s-au dus multe lupte.

Mia Khalifa, fosta actriță de filme pentru adulți, a fost amenințată de ISIS
Mia Khalifa, fosta actriță de filme pentru adulți, a fost amenințată de ISIS

Fosta actriță de filme pentru adulți, Mia Khalifa, originară din Liban, a relatat în cadrul unui interviu acordat celor de BBC cum a primit amenințări cu moartea, după ce a filmat o scenă în care a fost nevoită să poarte hijab. 

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.