Rezultate alegeri SUA 2020. Numărătoarea voturilor ar putea dura până în 23 noiembrie

alegeri sua
StirilePROTV

Rezultate alegeri SUA. Au trecut aproape 24 de ore de când peste Ocean s-au închis urnele de vot, dar americanii încă nu ştiu cine va fi președinte în următorii patru ani.

Între Joe Biden este o cursă foarte strânsă al cărei rezultat depinde de câteva state-cheie.

După numărătoarea făcută în 43 din cele 50 de state, scorul este de 243 la 214, în favoarea lui Joe Biden. Iar democratul le-a transmis azi-noapte susținătorilor săi că va câștiga.

În schimb, preşedintele în funcţie, Donald Trump, continuă să spună că rivalul său "încearcă să fure alegerile" şi a ameninţat că va depune contestaţie la Curtea Supremă.

Joe Biden: "După o noapte lungă de numărare a voturilor, este clar că câștigăm suficiente state pentru a ajunge la 270 de voturi necesare pentru a câștiga Președinția. Nu sunt aici să declar că am câștigat, dar cred că atunci când se va termina numărătoarea fiecărui vot, vom fi învingători. Fiecare vot trebuie numărat. Nimeni nu ne va lua democrația, nu acum, nici altădată".

Citește și
Joe Biden
Record istoric stabilit de Joe Biden în alegerile din SUA. Cum influențează rezultatul votului

În tabăra cealaltă, Donald Trump acuză fraudarea alegerilor - dacă va fi continuată numărarea voturilor prin corespondență și după închiderea urnelor.

Donald Trump: "Este o fraudă majoră asupra națiunii noastre, o ruşine pentru Statele Unite ale Americii. Ne pregăteam să câștigăm aceste alegeri. Sincer, chiar am câștigat aceste alegeri. Țelul nostru acum e să ne asigurăm de integritatea alegerilor, pentru binele acestui popor. Așa că vom merge la Curtea Supremă, vrem ca tot procesul să fie oprit. Nu vrem să găsească buletine de vot la 4 dimineața și să le adauge pe listă. Vom câștiga și, în ceea ce mă privește, am câștigat deja."

Deocamdată nu există insă dovezi ale unei fraude pe scară largă în cursa prezidențială.

Tom Wolf, guvernator Pennsylvania: "Pennsylvania va avea alegeri corecte, alegeri libere, fără influențe externe".

Jocelyn Benson, secretar de stat Michigan: "Pe teren, în întreg statul Michigan sunt grupuri bipartizane de experţi electorali care contorizează buletinele de vot în mod eficient, metodic și sigur".

Totuşi, cei din echipa de campanie a lui Donald Trump cer renumărarea voturilor în Michigan, Wisconsin şi Gerogia, susţinând că observatorii lor electorali "nu au avut acces în mai multe secții pentru a observa numărarea buletinelor de vot.". În plus, republicanii solicită Curţii Supreme să intervină în Pennsylvania, unde regulile pentru acest scrutin au fost schimbate printr-o decizie judecătorească.

Numărătoarea voturilor în Wisconsin a durat toată noaptea şi, potrivit Edison Research, un avans de peste 20.000 de voturi l-ar avea Biden. Dacă rezultatul devine oficial, se reduc semnificativ şansele lui Trump de a obține al doilea mandat de patru ani la Casa Albă, deşi incă se numără voturi în Michigan, Pennsylvania, Arizona, Nevada, Georgia și Carolina de Nord.

Echipa de campanie a lui Joe Biden vorbeşte deja despre victorie.

Jen O'Malley Dillon , consilierul politic al lui Biden: "Avem motive să credem că suntem pe un drum clar spre victorie. Până în această după-amiază ne așteptam ca vicepreședintele (Biden) să conducă în state care îi vor aduce peste 270 de voturi electorale (electori)".

Totuşi, potrivit CNN, numărătoarea voturilor ar putea dura până în 23 noiembrie. Principalul factor ce a dus la o asemenea situaţie este numărul record de americani care şi-au exprimat opţiunea electorală anticipat.

Pe de altă parte, deznodământul amânat al alegerilor sporeşte tensiunea pe străzile oraşelor de peste Ocean.

În altă ordine de idei, unii dintre câştigătorii alegerilor se ştiu deja. O situaţie aparte întâlnim în legislativul din Dakota de Nord, unde a fost declarat învingător un candidat republican care a murit luna trecută, răpus de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
LIVE TEXT: Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat alegerile
LIVE TEXT: Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat alegerile

Alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale și va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite.

Record istoric stabilit de Joe Biden în alegerile din SUA. Cum influențează rezultatul votului
Record istoric stabilit de Joe Biden în alegerile din SUA. Cum influențează rezultatul votului

Democratul Joe Biden este candidatul la alegerile prezidențiale care primește cele mai multe voturi din istoria alegerilor din SUA, scrie The Guardian.

Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden: „Obținem suficiente state pentru a atinge pragul de 270 de voturi”
Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden: „Obținem suficiente state pentru a atinge pragul de 270 de voturi”

Echipa de campanie a lui Joe Biden este încrezătoare în victoria candidatului democrat la alegerile prezidențiale, deși numărătoarea voturilor nu s-a terminat.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.