Rusia acuză Ucraina că plănuieşte o „provocare” la centrala nucleară de la Kursk

atac ucraina
Profimedia

Rusia a acuzat Ucraina sâmbătă că plănuieşte să atace centrala nucleară din regiunea Kursk în care au intrat trupele ucrainene, în timp ce Kievul califică aceste afirmaţii drept propagandă "nebunească", relatează Reuters.

Ucraina a lansat o ofensivă în regiunea rusă Kursk pe 6 august pentru a încerca să schimbe în favoarea sa dinamica războiului de doi ani şi jumătate declanşat de invazia Moscovei din 2022.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că va exista un răspuns dur la orice atac asupra centralei nucleare din Kursk, care se află sub controlul Rusiei, a relatat Interfax. Acesta nu a furnizat dovezi împotriva Ucrainei, dar a precizat că o zonă amplă din împrejurimi ar putea fi contaminată de un atac.

"Vedem o nouă creştere în propaganda rusă nebunească privind presupuse planuri ucrainene de a folosi 'bombe murdare' sau de a ataca centrale nucleare. Respingem oficial aceste afirmaţii false", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe ucrainean, Heorhii Tîhîi, pe reţeaua X.

"Ucraina nu are nici intenţia şi nici capacitatea de a întreprinde astfel de acţiuni", a adăugat el.

Citește și
Kursk
Ucraina susține că înaintează în Kursk, unde Rusia se aşteaptă la o nouă ofensivă după distrugerea unui pod

Compania nucleară rusă de stat Rosatom, care conduce şi centrala de la Zaporojie din Ucraina controlată de Rusia, a acuzat de asemenea Kievul că ameninţă securitatea ambelor centrale, scrie agenţia rusă RIA, fără a prezenta probe în acest sens.

Şeful Rosatom Aleksei Lihacev a discutat telefonic situaţia cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, şi l-a invitat să viziteze centrala nucleară de la Kursk, a adăugat RIA.

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc în mod repetat că încearcă să saboteze operarea centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, din sud-estul Ucrainei.

Reactoarele centralei sunt închise, dar necesită energie electrică din exterior pentru a menţine materialul nuclear la temperatura potrivită şi a evita un accident nuclear.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cum s-a schimbat Rusia după intrarea ucrainenilor în Kursk
Cum s-a schimbat Rusia după intrarea ucrainenilor în Kursk

În instituții e o atmosferă de disperare amestecată cu teamă, iar tot mai mulți vor să plece din țară. Părinții tinerilor sunt înfricoșați de posibilitatea decretării mobilizării generale.

 

Ucraina susține că înaintează în Kursk, unde Rusia se aşteaptă la o nouă ofensivă după distrugerea unui pod
Ucraina susține că înaintează în Kursk, unde Rusia se aşteaptă la o nouă ofensivă după distrugerea unui pod

Armata ucraineană a susţinut vineri că a continuat să înainteze cu 1-3 kilometri în unele zone ale provinciei ruse de graniţă Kursk.

Ucraina a efectuat un atac în zona portului Crimeei. Trupele ruse avansează către oraşele Pokrovsk şi Kramatorsk
Ucraina a efectuat un atac în zona portului Crimeei. Trupele ruse avansează către oraşele Pokrovsk şi Kramatorsk

Armata ucraineană a anunţat vineri că a efectuat un atac asupra unui debarcader al portului Kerci din Crimeea ocupată, atac despre care Rusia afirmă că a ţintit podul Crimeei.

 

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.