Rusia anunță încetinirea ofensivei din Ucraina. Cum justifică Moscova decizia

Serghei Soigu

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, că încetinirea campaniei militare ruse în Ucraina este rezultatul unei decizii “deliberate” a Moscovei pentru a reduce pierderile civile.

Totuși, el a asigurat că "operaţiunea militară specială" se derulează conform planului şi că "toate obiectivele vor fi atinse", declaraţia sa intervenind chiar în ziua în care se împlinesc şase luni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, relatează Reuters şi EFE.

"Totul se face pentru a evita victimele în rândul civililor. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar facem asta în mod deliberat", a afirmat Şoigu în cursul unei reuniuni desfăşurate la Taşkent (capitala Uzbekistanului) cu omologi ai săi din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

"Operaţiunea militară specială se derulează aşa cum era prevăzut şi toate obiectivele vor fi atinse", a asigurat el, în contextul în care efortul de război al Rusiei în Ucraina a înregistrat puţine progrese în ultimele luni, după ce trupele sale au fost respinse de lângă Kiev în primele săptămâni ale invaziei, concentrându-se în prezent pe preluarea sub control a întregului Donbas (est) şi a unor teritorii în sud.

Rusia, susţine el, atacă infrastructura militară şi industria de apărare a Ucrainei cu arme de înaltă precizie şi "face totul pentru a evita victime în rândul populaţiei civile".

Citește și
eleva ucraina
Șase luni de război în Ucraina. Principalele momente de la începutul invaziei Rusiei

"Fără nicio îndoială, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar o facem în mod conştient", a afirmat ministrul rus în faţa omologilor săi din OCS, care grupează China, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.

În acelaşi timp, Şoigu a acuzat "formaţiunile armate ucrainene" de utilizarea "tacticii pământului pârjolit, de încălcarea brutală a normelor internaţionale şi de a acţiona ca nişte terorişti'".

Explicații pentru începutul războiului

Ministrul rus a reiterat explicaţia Kremlinului cu privire la declanşarea campaniei militare în Ucraina, susţinând că Moscova a considerat necesar să apere populaţia rusofonă din Donbas (estul Ucrainei).

Totodată, Şoigu a denunţat că conflictul din Ucraina a devenit pentru SUA şi aliaţii lor un pretext în plus pentru a declanşa un război economic şi informaţional împotriva Rusiei cu scopul de a o epuiza strategic.

"Obiectivul declarat al SUA şi complicilor lor este epuizarea strategică a Rusiei pentru a elimina concurenţa şi a trimite un avertisment altor state care promovează o politică independentă", a afirmat el.

Washingtonul "a ales Ucraina ca instrument pentru a duce un război hibrid împotriva Rusiei", a mai declarat acesta.

"SUA şi aliaţii lor continuă să inunde Ucraina cu arme, ceea ce creşte numărul victimelor şi prelungeşte conflictul", susţine ministrul rus al apărării, citat de EFE.

Șase luni de război

În cele şase luni de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Moscova nu doar că nu şi-a atins obiectivele, ci şi-a slăbit poziţiile pe plan economic şi diplomatic, în timp ce starea armatei ruse s-a deteriorat semnificativ, concluzionează Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat cu privire la situaţia de pe frontul din Ucraina, postat pe Twitter.

După ce au constatat în luna aprilie că au eşuat în planurile lor de a răsturna guvernul de la Kiev şi a ocupa cea mai mare parte a ţării, liderii ruşi au revenit la obiective mai modeste în estul şi sudul Ucrainei, indică instituţia de apărare britanică, citată de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, ofensiva rusă în estul Ucrainei se desfăşoară într-un ritm minimal, iar, în sud, trupele ruse se aşteaptă la o contraofensivă de amploare din partea forţelor ucrainene, care din anumite motive întârzie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 182. Zelenski amenință cu un răspuns puternic dacă Rusia va ataca de Ziua Independenței
Război în Ucraina, ziua 182. Zelenski amenință cu un răspuns puternic dacă Rusia va ataca de Ziua Independenței

Știrile PRO TV.ro au transmis, miercuri, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Șase luni de război în Ucraina. Principalele momente de la începutul invaziei Rusiei
Șase luni de război în Ucraina. Principalele momente de la începutul invaziei Rusiei

Rusia îşi continuă ofensiva în estul Ucrainei, în contextul în care miercuri se împlinesc şase luni de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei.

Șase luni de război în Ucraina. Oamenii din Zaporojie anunță cel mai puternic bombardament de la începutul conflictului
Șase luni de război în Ucraina. Oamenii din Zaporojie anunță cel mai puternic bombardament de la începutul conflictului

Miercuri se împlinesc 31 de ani de când Ucraina și-a declarat independența și șase luni de la începutul invaziei rusești.

Recomandări
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa privind situația critică de la Salina Praid.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.