Rusia înaintează în Ucraina ”într-un ritm accelerat” și revendică cucerirea oraşului Kurahove, după o bătălie de trei luni

artilerie ucraina
Getty

Rusia revendică luni cucerirea oraşului minier Kurahove, în estul Ucrainei, după o bătălie de aproape trei luni, şi apreciază că această cucerire îi va permite să obţină controlul întregii regiuni Doneţk ”într-un ritm accelerat”, relatează AFP.

Acest anunţ intervine în contextul în care forţe ucrainene, care dau înapoi de luni de zile pe frontul de est, au lansat o nouă ofensivă în regiunea rusă de frontieră Kursk, în care sunt desfăşurate pe câteva sute de kilometri pătraţi din august.

Fiecare tabără încearcă să-şi consolideze poziţiile, în contextul unor zvonuri, de mai multe săptămâni, cu privire la condiţiile unor viitoare negocieri de pace, din cauza întoarcerii la Casa Albă, la 20 ianuarie, a lui Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid conflictului.

Statele Unite sunt principalul furnizor de ajutor al Kievului, iar Moscova consideră Washingtonul inamicul său existenţial.

Pe frontul de est, după luni de înaintare lentă şi constantă, trupele ruseşti ”au eliberat în întregime oraşul Kurahove, cea mai mare aglomeraţie în sud-vestul Donbasului”, o vastă zonă industrială, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării.

Citește și
kremlin
Ce suprafață din teritoriul Ucrainei a cotropit Rusia în 2024. Cele mai mari pierderi, în noiembrie

Kurahove, care avea aproximativ 22.000 de locuitori înainte de conflict, era o poziţie defensivă de prim-plan a militarilor ucraineni în acest sector şi se află în apropierea unui zăcământ important de litiu, un mineral rar.

Acest oraş se află în apropierea unui rezervor de apă şi în ea se află o centrală electrică pe cărbune care a fost avariată în lupte.

Kurahove se află la aproximativ 30 de kilometri sud de Pokrovsk, un nod logistic esenţial pentru militarii ucraineni, ameninţat de militari ruşi, prezenţi la la mai puţin de şase kiolometri de acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Oficialii numiți de Rusia în Crimeea au declarat stare de urgență, după ce deversarea de petrol a ajuns în Sevastopol
Oficialii numiți de Rusia în Crimeea au declarat stare de urgență, după ce deversarea de petrol a ajuns în Sevastopol

Oficialii numiți de Rusia în Crimeea ocupată de ruși au anunțat instituirea unui regim de urgență regională, în condițiile în care a fost detectat petrol pe țărmurile Sevastopolului, cel mai mare oraș al peninsulei.

Ce suprafață din teritoriul Ucrainei a cotropit Rusia în 2024. Cele mai mari pierderi, în noiembrie
Ce suprafață din teritoriul Ucrainei a cotropit Rusia în 2024. Cele mai mari pierderi, în noiembrie

Rusia a capturat aproape 3.600 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean în ultimul an, relatează duminică presa de la Kiev, potrivit dpa.

Volodimir Zelenski susţine că Rusia a pierdut un batalion de soldaţi nord-coreeni şi paraşutişti ruşi în regiunea Kursk
Volodimir Zelenski susţine că Rusia a pierdut un batalion de soldaţi nord-coreeni şi paraşutişti ruşi în regiunea Kursk

Volodimir Zelenski a susţinut sâmbătă că, în ultimele două zile, în luptele din regiunea rusă Kursk, armata rusă a pierdut până la un batalion de infanterie compus din soldaţi nord-coreeni şi paraşutişti ruşi, informează duminică EFE.

Turcia se oferă să înlocuiască Rusia în economia Europei și ia România de partea sa
Turcia se oferă să înlocuiască Rusia în economia Europei și ia România de partea sa

Turcia se oferă să devină ”cel mai de încredere” furnizor de gaze pentru Europa și ia România de partea sa în acest demers, consideră experții. Turcii încearcă astfel să profite de oprirea livrărilor rusești prin Gazprom, după un monopol de 50 de ani.  

Stare de urgenţă în Crimeea, după ce Rusia nu a reuşit să cureţe ţărmul Mării Negre în urma naufragiului a două petroliere
Stare de urgenţă în Crimeea, după ce Rusia nu a reuşit să cureţe ţărmul Mării Negre în urma naufragiului a două petroliere

Rusia a declarat starea de urgenţă regională în Crimeea, în timp ce continuă curăţarea ţărmului Mării Negre contaminat cu păcură de ambele părţi ale strâmtorii Kerci în urma unei deversări provocate de naufragiul a două petroliere luna trecută.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.