Rusia sare în sprijinul șefului Telegram după ce ani la rând a exercitat presiuni asupra lui

Pavel Durov

La câteva zile după ce bărbaţi înarmaţi au ucis 145 de participanţi la un concert într-o sală de lângă Moscova, în martie, în timp ce apăreau acuzaţii că atacatorii au fost recrutaţi pe Telegram, Kremlinul a emis un avertisment sever. 

„Ne-am aştepta la mai multă atenţie din partea lui Pavel Durov, deoarece această resursă unică şi fenomenală devine tot mai mult un instrument în mâinile teroriştilor”, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cinci luni mai târziu, în timp ce procurorii zi continuă o anchetă împotriva fondatorului şi şefului Telegram, Pavel Durov, cu privire la utilizarea aplicaţiei de mesagerie pentru fraudă, trafic de droguri, spălare de bani şi alte forme de crimă organizată, Moscova şi-a schimbat poziţia publică faţă de antreprenorul tehnologic.

Unii ruşi îl salută acum pe Durov ca pe un erou al libertăţii de exprimare, dar Peskov a declarat joi că procesul împotriva sa nu ar trebui „să se transforme în persecuţie politică”.

Într-o discuţie cu reporterii, el a comentat: „Ştim că preşedintele Franţei (Emmanuel Macron) a negat orice legătură cu politica, dar, pe de altă parte, se fac anumite acuzaţii. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare”.

Citește și
israel iran
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Unii parlamentari ruşi au afirmat, fără a furniza dovezi, că dosarul împotriva lui Durov a fost orchestrat de Washington. O sursă din cadrul biroului procurorului din Paris a declarat că ancheta nu are nicio legătură cu Statele Unite şi că Macron nu a fost avertizat în prealabil cu privire la arestare.

„Pavel Durov rămâne un ostatic al dictaturii democraţiei Occidentului colectiv”, a scris pe Telegram Leonid Sluţki, liderul unui partid parlamentar pro-Kremlin.

DE CE SE TEME KREMLINUL

Şocul arestării a oferit Rusiei ocazia de a urmări o linie de atac favorită: că Occidentul, deşi pretinde că susţine valori precum libertatea de exprimare, este de fapt condus de o dorinţă răzbunătoare de a submina Rusia.

Ksenia Ermoshina, cercetător la Citizen Lab de la Universitatea din Toronto şi la Centrul pentru Internet şi Societate de la institutul z CNRS, a declarat că reacţia puternică a Rusiei reflectă, de asemenea, preocupări legate de securitate din cauza utilizării pe scară largă a Telegram în comunicaţiile militare. „Telegram a devenit un instrument de comunicare internă pentru apărarea rusă”, a arătat ea.

„Dacă Durov este acuzat de guvernul z şi se află în mâinile justiţiei ze, le este teamă că ar putea da acces la serverele sale şi, deoarece nu există criptare internă implicită pe Telegram, acest lucru va permite accesul potenţial la informaţii sensibile din armata rusă”, a explicat experta.

Un avocat al lui Durov a declarat joi că este „absurd” să se sugereze că şeful unei reţele sociale este responsabil pentru orice acte penale comise pe platformă.

Telegram a declarat, la rândul său, că respectă legile Uniunii Europene.

RELAŢII TULBURI

Pavel Durov, în vârstă de 39 de ani, nu a putut conta întotdeauna pe apărători vocali în Rusia, unde relaţiile sale problematice cu autorităţile datează de mai bine de un deceniu.

Prima sa mare afacere în domeniul tehnologiei - o versiune rusă a Facebook-ului numită VKontakte (VK) - a permis activiştilor opoziţiei să organizeze grupuri de discuţii pentru manifestaţii împotriva preşedintelui Vladimir Putin, iar Durov a refuzat să dea curs cererilor de închidere a blogului anticorupţie al lui Aleksei Navalnîi, figură a opoziţiei, care a murit în închisoare la începutul acestui an.

În 2013, serviciul rus de securitate FSB a solicitat datele VK ale ucrainenilor care protestau faţă de preşedintele pro-rus care se afla atunci la putere la Kiev. „Am refuzat să mă conformez acestor cereri, pentru că ar fi însemnat o trădare a utilizatorilor noştri ucraineni”, a declarat Durov în martie 2022. „După aceea, am fost dat afară din compania pe care am fondat-o şi am fost forţat să părăsesc Rusia”, a explicat el.

Durov a lansat Telegram, reţeaua socială folosită acum de aproape 1 miliard de oameni, în 2013, la Dubai. În scurt timp, Rusia a fost deranjată şi de această platformă. FSB a declarat că militanţii au folosit Telegram pentru a efectua un atentat sinucigaş cu bombă în metroul din Sankt Petersburg în 2017, iar autoritatea de reglementare a comunicaţiilor de stat Roskomnadzor i-a cerut lui Durov să „predea cheile” informaţiilor din aplicaţie.

Durov a declarat că aceste cereri au încălcat dreptul constituţional al ruşilor de a-şi păstra secretă corespondenţa.

Timp de doi ani, începând din mai 2018, Roskomnadzor a încercat să blocheze Telegram, eforturi care au fost zădărnicite prin rotirea serverelor proxy, ascunderea traficului şi alte instrumente anti-cenzură.

De atunci, platforma a continuat să crească în popularitate, devenind un instrument indispensabil pentru toată lumea, de la disidenţi la bloggerii care relatează despre războiul din Ucraina.

CE SPUN RUŞII DE RÂND

Joi, pe străzile Moscovei, oamenii intervievaţi de Reuters au declarat că urmăresc cazul lui Durov. Fondatorul Telegram are cetăţenie ză şi rusă.

Irina, o femeie de vârstă mijlocie care a refuzat să îşi dea numele de familie, a menţionat că omul de afaceri a fost invitat în trecut să ia masa cu Macron. „Desigur, acest lucru este alarmant, este un lucru foarte neplăcut”, a spus ea despre arestarea lui Durov. „Dacă aceasta este un fel de înscenare din partea şefului Franţei, Macron, atunci acest lucru este dincolo de orice limită”, a comentat femeia.

Mark, un tânăr cu un hanorac alb, a spus că este uşor de explicat cazul: „Aceasta este politică. Au arestat un miliardar rus în Franţa. De ce l-au arestat? Este benefic pentru ei, este o lovitură pentru Rusia”.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Agenţiile de informaţii iraniene au obţinut un număr mare de documente secrete israeliene, unele legate de planurile şi instalaţiile nucleare ale duşmanului de moarte al Teheranului, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană.

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”
Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că preşedintele SUA, Donald Trump, apare în dosarele încă nedivulgate privind cazul Jeffrey Epstein.

Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”
Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”

Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe Elon Musk cu ”consecințe serioase”, chiar dacă patronul Tesla și SpaceX a șters postarea despre relația fostului său prieten și aliat cu pedofilul Jeffrey Epstein.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.