Rusia sugerează o încetare a focului în jurul centralei nucleare de la Zaporojie

Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie

Forţele ruse au sugerat o încetare a focului în jurul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, informează luni DPA.

”Conducerea Naţiunilor Unite şi diplomatul şef al UE nu ar trebui să vorbească despre demilitarizare, ci despre introducerea unui încetări a focului”, a declarat Vladimir Rogov, reprezentant al autorităţilor de ocupaţie ruse, luni agenţiei de presă de stat ruse Ria Novosti.

Zile în şir, Rusia a făcut responsabilă partea ucraineană pentru atacurile asupra centralei nucleare din oraşul Energodar, în timp ce ucrainenii au dat vina pe ruşi.

Șeful ONU avertizează asupra unui dezastru nuclear

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat săptămâna trecută asupra unui potenţial dezastru nuclear şi a cerut ca zona să fie demilitarizată.

Duminică, 42 de ţări au cerut ca Rusia, care în prezent ocupă centrala nucleară, să o predea Ucrainei. Cererea a fost făcută
în numele UE, precum şi al SUA, Marii Britanii, Norvegiei, Australiei, Japoniei, Noii Zeelande şi al altor ţări.

Citește și
Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie
Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie

"Staţionarea personalului militar rus şi a armelor la instalaţia nucleară este inacceptabilă", au declarat acestea într-un comunicat comun.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 173. Zelenski îi anunță pe soldații ruși de la Zaporojie că vor deveni ”o țintă specială”

odesa mina
Trei oameni au fost aruncați în aer de o mină pe o plajă de lângă Odesa. Doi au murit și unul a fost rănit

Două persoane au murit și una a fost rănită, după ce o mină a explodat pe plajă din Odesa. Incidentul a fost confirmat de președintele istrației Militare din Odesa, Serghei Bratchuk, pe Telegram, relatează pravda.com.ua.

wagner
Ucraina a atacat cartierul general din Lugansk al grupării paramilitare ruse Wagner

Forţele ucrainene au vizat un cartier general al grupării paramilitare de mercenari ruseşti Wagner din Popasna, au anunţat şeful istraţiei militare regionale Lugansk, Serghii Gaidai, şi mai mulţi reporteri de război pro-ruşi, relatează BBC.

Centrala nucleara de la Zaporojie
Rusia anunţă că va facilita accesul experţilor AIEA la centrala nucleară ucraineană Zaporojie

Rusia va face „tot ce este necesar” pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să viziteze centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

pilot ucraina
Cel mai bun pilot al Ucrainei a fost ucis în luptă

Cel mai bun pilot al aviației Ucrainei, Anton Listopad, a fost ucis în luptă, conform surselor externe.

Alwaleed bin Talal
Cum a pariat un prinț saudit peste jumătate de miliard de dolari pe Rusia la începutul războiului din Ucraina

O companie saudită controlată de prințul Alwaleed bin Talal, Kingdom Holding, a investit peste jumătate de miliard de dolari în trei companii energetice importante din Rusia, între februarie și martie, potrivit unui document consultat de Reuters.

vehicule blindate
Ucraina prelungește legea marțială pentru încă 90 de zile. Zelenski: Țara mea „tânjește după pace”

Parlamentul din Ucraina a decis să extindă legea marțială și mobilizarea generală a țării pentru încă 90 de zile.

Vladimir Putin
Vladimir Putin reafirmă că obiectivul principal al Rusiei este capturarea completă a regiunii Donbas

Obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas, a reafirmat luni preşedintele rus Vladimir Putin, la aproape jumătate de an de la declanşarea unui război neprovocat împotriva Ucrainei.

Citește și...
Război în Ucraina, ziua 172. Lupte grele în Donețk, situația la centrala nucleară de la Zaporojie rămâne extrem de tensionată
Război în Ucraina, ziua 172. Lupte grele în Donețk, situația la centrala nucleară de la Zaporojie rămâne extrem de tensionată

Știrile PRO TV.ro vă prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie
Lupte grele în Donețk. Ucrainenii spun că rușii pregătesc un atac sub steag fals asupra centralei nucleare de la Zaporojie

Se duc lupte grele în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Rusia susține că armata sa a cucerit o localitate importantă din zonă. În schimb ucrainenii au bombardat un al doilea pod, vital pentru forțele de ocupație din Herson, în sudul țării.  

Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporojie va exploda. Scenariile posibile
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporojie va exploda. Scenariile posibile

O explozie la centrala de la Zaporojie ar putea să fie provocată de tirurile armatei ruse, care amenință clădirile și reactoarele centralei. Centrala este în funcțiune, operată de specialiști ucraineni, dar sub controlul armatei ruse.

Directorul AIEA: „Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie
Directorul AIEA: „Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi a avertizat în Consiliul de Securitate al ONU că „situaţia este gravă” în Centrala Nucleară Zaporojie.

Vladimir Putin, ironizat de ucraineni. Localnicii din Zaporojie se opresc să facă poze cu statuia liderului rus
Vladimir Putin, ironizat de ucraineni. Localnicii din Zaporojie se opresc să facă poze cu statuia liderului rus

O statuie a lui Vladimir Putin care tronează în centrul orașului Zaporojie le mai aduce zâmbetul pe buze localnicilor, greu încercați de război.  

Recomandări
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.